Blocurile de calcar

Blocurile de calcar de la Bădila sunt o rezervație geologică și paleontologică situată pe Valea Buzăului, în zona Surduci, formată din blocuri masive de calcar care se înalță abrupt din albia domoală a râului. Locul, aproape inaccesibil de pe șosea, este perfect vizibil din trenurile de pe ruta Buzău – Nehoiașu care trec la doar câțiva zeci de metri distanță.

Rezervaţia ocupă o suprafaţă de câteva hectare şi este formată din mai multe blocuri de calcare şi conglomerate, de forme şi dimensiuni variate, ce aparţin Jurasicului superior, Mezozoicului şi Cretacicului. Locul a fost declarat arie protejată în vederea conservării unor habitate şi specii naturale importante din punct de vedere geologic, paleontologic şi floristic. Volumele bolovanilor ajung la câteva sute de metri cubi, aceștia având o culoare cenuşie albicioasă şi prezentînd urme de eroziune. Interesant este că, în arealul rezervaţiei, în straturile de rocă sedimentară s-au descoperit resturi fosile de melci, corali, moluşte, foraminifere, gastereopode, amoniţi, radiolari, calpionele atribuite Jurasicului.

Majoritatea conglomeratelor de calcar au înălţimi între trei şi opt metri şi se află, sub aspect geologic, într-o zonă unde nu există masiv de calcare. Calcarul marin provine mai ales din depozitele sărurilor de carbonat de calciu şi are intruziuni de calcar biogen şi coraligen. Acestea amintesc de acoperirea zonei de către apele mării, dar şi de fenomenele tectonice care au comprimat depozitele marine şi, prin presiune şi căldură, le-au sudat în masa omogenă a blocurilor. Fenomenele au fost urmate de cutări care au ridicat fundul mării şi au rupt arcul subcarpatic de curbură, determinând revărsarea lacului Cislău într-un curs ce a erodat şi dezgolit blocurile de calcar. Masivele de calcar formează astăzi o privelişte splendidă, stranie şi fotogenică.

Accesul în rezervaţia naturală de la Bădila se realizează pe DN 10, pe drumuri comunale sau pe cărări din terasa şi albia majoră a râului Buzău. Sunt interzise camparea şi pătrunderea în rezervaţie cu mijloace motorizate. Locul se află la câteva sute de metri de o altă rezervație, Sarea lui Buzău.

Gabriel Mihai