Zis și Piatra Peșterii, un pinten stâncos, în vârful său se profilează chilia lui Dionisie Torcatorul. Accesul în chilia cocoțată la aproximativ cinci metri de la sol se face prin intermediul unei scări. În trecut se folosea un prepeleac.

Încăperea, aproximativ rectangulară, suficient de încăpătoare, este preăazută cu două ferestre ce dau către vale, nișe pentru fixarea grinzilor din lemn, iar în podea, urme ce denotă fixarea unui pat. O firidă săpată adânc în peretele vestic, prevăzută cu nișe specifice altarelor, trădează prezența unui altar audian, semnalându-se aici retragerea celor ce-l slujeau pe Audius, episcopul exilat din Mesopotamia.

Monahismul apărut ca o hotărâre individuală mai întâi, apoi ca o hotărâre de grup, se manifesta aici, în Munții Buzăului și prin prezența acestei tagme, cum zicea Sfântul Epifanie, ce nu accepta elasticitatea în negocierile cu puterea politică a momentului. Locuiau în mănăstiri, iar pentru vatra unui asemenea lăcaș, preferau locurile izolate, ferite de ispita lumească, căutând să existe prin propriile puteri, fără contacte prea multe cu societatea, viața lor fiind organizată după reguli dure, asprimea vieții lor pustnicești apropiindu-se într-un fel de cea a Sfântului proroc Ioan Botezătorul.

În sec. al XIX – lea se retragea în pustnicie Dionisie, locuind vreme de mai mulți ani în această locuință, după care se retrage la mănăstirea Rătești unde și moare. Ocupându-se cu torsul, îndeletnicire frecventă în părțile muntoase, localnicii i-au adăugat cognomenul de Torcătorul, ceea ce a dat dublul nume propriu Dionisie Torcătorul. Se spune că el își instalase în chilie chiar și un război de țesut vertical, nișele fixării acestuia păstrându-se și astăzi.

Chilia lui Dionisie prezintă și urme de lutuială aplicată pe pereți și tavan de însăți mâinile lui Dionisie și urme ale separării acesteia în două compartimente, prin intermediul unui paravan din lemn. Parte din locuință o folosea în scopul odihnei și lucrului, iar cealaltă parte, cea de la intrare și care corespunde altarului audian, în scopul rugii către Dumnezeu.

Chilia lui Dionisie este atestată cronologic la 1639. Neexistând nici o mențiune privitoare la funcționalitatea ei ca și bisericuță, așezarea într-un cadru natural sălbatic i-a conferit întotdeauna importanța unei bune poziții strategice, cu un câmp vizual foarte larg, de la înălțimea ferestrelor putând fi ținută sub observație întreaga Vale a Bordeiului până la Culmea Tocitorilor și Vârful Goților. Locuită cu probabilitate în două epoci istorice distincte, pereții din gresie lasă să se întrevadă urme ale prezenței umane, determinată de incizia mai multor însemne și inscripții. Ferestrele în arc frânt, ce amintesc de goticul secololui al IV-lea d.Hr., o cruce cu raze, multitudinea crucilor cu capetele brațelor lățite de tip Malta, pot avansa ipoteza locuirii în sec. III-IV d.Hr., fiind reamenajată apoi în feudalism. Sub lutuială se disting nume cu caractere chirilice și anul 7304 (1796) și câteva desene ilizibile. Sub locuință, pe peretele sudic al stâncii, apare o nișă, un jghiab, special creat pentru colectarea apei din precipitații. Noi îl numim Izvorul lui Dumnezeu sau Izvorul Vieții. Pe aceeași fațadă sunt incizate cruci de Malta, crucifixuri, cărora li se alătură un simbol mai puțin obișnuit și care trezea controverse în lumea specialiștilor. Omul în formă stilizată sau omul crucificat este un simbol despre care s-ar considera că ar fi mai mult de factură precreștină, decât de proveniență creștină.

Diana Gavrilă