Pestera a fost folosita ca locuinta si lacas cu functii magico – religioase in preistorie. Peretii din fundul pesterii sunt o „adevarata arhiva istorica si de arta” datorita reprezentarilor de pe acestia. S-a folosit tehnica inciziei si a zgarierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului.

Grafitele gasite in Fundul pesterii redau arme: varfuri de lanci, de sageti (sulite) cu sau fara tija (coada de lemn), pumnale, dar si alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini in tara (Basarabi, Clisura Dunarii) sau in strainatate (Spania, Franta, Italia – arcul cu sageata gata sa plece, pentagrama, mana dreapta, diverse figuri antropomorfe, unghiuri, triunghiuri, alte figuri geometrice, scara cu trepte in x, litera H cu bratele unite in x, pomi etc.). Peste acestea, care sunt preistorice si majoritare, s-au suprapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume in neogreacă sau litere chirilice, ani etc.

In urma analizei vestigiilor s-au identificat trei perioade de locuire:

  • sfarsitul epocii bronzului si inceputul epocii fierului (2000 – 1200 i.H.), cand comunitatile culturale locale de tip Monteoru si cele din vestul Europei practicau cultul armelor, ca ecou al progreselor metalurgiei si al increderii omului cu arma in forta sa;
  • Hallsttat-ul tarziu, sfarsitul primei varste a fierului (sec. VI-IV i.H.), manuitorii pumnalelor akinakes fiind geto-dacii;
  • epoca feudala (sec. XIII – XIX), incizii facute de calugari sihastri si din sec. al XVII-lea, de inchinatorii Schitului rupestru Profiru amenajat aici.

Doar enumerarea perioadelor evidentiaza o impresionanta continuitate de locuire si face din Pestera un monument exceptional. Istoricii si teologii sustin ca Fundu Pesterii arata ca „unele sihastrii au aparut in epoca pre-geto-dacica”, formand „o zona sacra”, unde se adorau armele, apa si soarele. Ulterior au devenit „patria” ascetilor geto-daci, care in „epoca martirilor” le-au cedat” misionarilor veniți din partile Ciliciei” si ascetilor crestini, ca apoi sa se inchege aici „cea mai puternica vatra sihastreasca, dupa Dacia Pontica (Dobrogea)”

Diana Gavrila