Bătrâna bisericuță din Tudorochești a stat mărturie luptelor duse aici de Mihai Voievod Viteazul împotriva polonilor, fiind ridicată în memoria lor. Dovadă în acest sens stau înscrisurile istorice, dar și poveștile bătrânilor. Alaturi de crucile care o inconjoara formeaza ceea ce ne place sa numim Muzeul crucilor de piatra.

Era o biserică mică, în formă de corabie, cu ziduri din piatră care nu depășeau înălțimea unui stat de om. Biserica a avut picturi și pe pereții exteriori, sub streșini. A fost abandonată în prima jumătate a secolului trecut și s-a prăbușit singură, în a doua parte a acestuia. Recent, ruinele acesteia au fost scoase la iveală prin înlăturarea pământului, iar cimitirul din jur a fost curățat și împrejmuit, devenind un adevărat muzeu al crucilor vechi, din piatră.

Ce putem admira astăzi? Zidurile din piatră cioplită, pardoseala atent prelucrată, masa de piatră din interiorul altarului, pragul de la intrare, un clopot bătrân și fisurat și vechi cruci din piatră cu flori, mai ales ferigi, adevărate opere de artă populară. Câteva zeci la număr, crucile se înfățișează și înfrățite, câte două dar de cele mai multe ori câte trei, cea centrală fiind mare, iar cele lăturalnice fiind mici, adăpostite sub brațele celei mari și lipite de trupul ei. Fiind un loc sacru și istoric, Muzeul crucilor a fost inclus în circuitul turistic al zonei.

Marian Apostol