Ansamblul Tabara de sculptura Magura – Mănăstirea Ciolanu, ocupă al doilea loc, după Vulcanii Noroioși, între atracțiile turistice buzoiene. Ca pretext, Tabăra Măgura a reprezentat omagierea celor 16 secole scurse de la prima atestare documentară a Buzăului, dar și a străvechii tradiții locale a ciolpitului în piatră.

Autoritățile județene din anii ‘70, împreună cu Uniunea Artiștilor Plastici din România au pus la cale un proiect grandios care a avut, încă de la început, o concepție unitară simbolică. S-a hotărât atunci ca, vreme de 16 ani, câte 16 sculptori, dacă era posibil mereu alții, să vină să lucreze pe dealurile Măgurii, din vecinătatea Mănăstirii Ciolanu. Astfel, an de an, timp de mai multe săptămâni la sfârșit de vară, 16 sculptori mai mult sau mai puțin consacrați, însoțiți de cel puțin tot atâtea ajutoare au fost invitați să realizeze câte-o operă de artă gândită la fața locului, în funcție de mărimea și forma pietrei care le era repartizată. Sufletul, organizatorul și liantul acestei tabere a fost sculptorul Gheorghe Coman, nelipsit în fiecare an. Lucrul în tabara de sculptura Magura a început în 1970 și a fost încheiat în 1985. La sfârșitul fiecărei ediții, într-un cadru festiv, specific epocii, sculptorii prezenți renunțau la dreptul de proprietate asupra lucrărilor, donându-le județului. Teoretic, în poienele de la Măgura ar trebui să existe astăzi 256 de sculpturi, multe dintre ele considerate de către specialiști adevărate capodopere. Recent, după zeci de ani de aparent abandon, operele au fost inventariate și marcate. Potrivit arhivelor, aici au trudit peste 160 de sculptori, având alături nenumărați cioplitori în piatră din zonă, care se ocupau de munca așa zis necalificată (cam trei sferturi din toată treaba). Ca materie primă s-a folosit calcarul cochilifer extras din carierele de la Naeni, Ciuta și Pietroasele, situate nu departe. Astăzi locul este perfect pentru o plimbare în tihnă, deși la sfârșit de săptămână, în sezonul cald, e destul de animat și zgomotos.