În județul Buzău există mai multe masive calcaroase formate din cochilii de scoici fosilizate și cimentate. Carierele de calcar din zonele Năeni, Pietroasele sau Ciuta datează de mai bine de două milenii, fiind folosite în primul rând la extragerea pietrei pentru construcții sau pentru producerea varului. Câteva dintre aceste grote subterane pot fi explorate.

Calcarul cochilifer poate fi considerat o pagină de istorie, conținând la vedere organisme marine fosilizate, cimentate în nisipul în care au trăit acum milioane de ani. Singura carieră de calcar funcțională din Buzău se află la Năeni. Este o exploatare de suprafață, de dată recentă. În Năeni, la câțiva kilometri distanță a mai funcționat o carieră, înființată în anii ’60 ai secolului trecut. Calcarul extras de aici a fost folosit, de-a lungul vremii, la Casa Poporului, la Metroul bucureștean, la Cazinoul din Monteoru, la podul de la Mărăcineni, la scaunele lui Dromihete de la Zimnicea și în multe alte locuri. Cariera a funcționat în plin până în anii ’90, când a fost concesionată unei firme private, după care s-a ales praful.

În arealul Breaza – Pietroasele vechile cariere subterane de exploatare a calcarului au fost închise, zona devenind de câțiva ani încoace sit arheologic. Sus, spre Releul din vârful dealului Istrița, încă există câteva vechi galerii lungi și întortocheate, parțial prăbușite și aproape imposibil de reperat fără ajutor local.

În zona dealului Ciolanu carierele de calcar au fost demult abandonate. Schitul Cetățuia, aflat în vârful acestui deal, este așezat pe un labirint de grote artificiale din care, de mai bine de 2000 de ani încoace, se tot extrage piatră. În anii comunismului s-au scos blocuri mari, pentru Tabăra de sculptură Măgura sau s-a exploatat masiv pentru Casa Poporului, Metrou și alte importante obiective ceaușiste. Neoficial, localnici din Ciuta vizitează și astăzi vechi galerii părăsite în căutare de piatră, pe care o extrag rudimentar, cu baroase, răngi și pene metalice, la lumina lămpii cu carbid.

Daniel Petre