Cascada Saritoarea
Fabuloasa cascada Saritoarea, așa de adâncă încât uneori devine o adevărată capcană pentru animalele care mișună prin zonă, poate fi vizitată în satul cu același nume. Sporadic, un izvor, al cărui debit scade pe vreme de secetă, se strecoară făcându-și loc printr-un fantastic făgaș croit în gresia aspră, frumusețea și toate câte definesc acest loc fiind de necomparat.
Despre Cascada Saritoarea s-au spus nenumărate povești. Conform credinței locale, aici ar sălășlui diavolul. Iată ce povestește Ciprian Gâdiuță: În luna decembrie 1990, în jurul orei 20, într-o noapte frumoasă, cu zăpadă și o lună care lumina bine în jur, am plecat de acasă, din comuna Brătilești ca să mă duc la discotecă la Plaiul Nucului. Până să ies din sat, în dreptul casei d-nei Nițoiu, am văzut pe cer ceva luminos, ca o minge cu coadă după ea. Inițial am crezut că este o cometă, dar imediat am observat că era foarte jos și ocolea vârfurile pomilor, de fapt urma forma de teren, urca și cobora în funcție de relief sau de pomii pe care îi întâlnea și peste care trecea ușor. S-a întors, ca și cum căuta ceva, a revenit, astfel că m-am uitat la ea aproape 45 minute. La un moment dat a pornit și a dispărut, cred eu, la Săritoare, o cascadă aflată undeva mai sus, pe munte. Mai mulți tineri care au trecut în alte seri prin locul acela, venind sau ducându-se la Plaiul Nucului, au fost „bătuți”, loviți de ceva invizibil. Câțiva au fost, pur și simplu, smulși și aruncați la câțiva metri în zăpadă. Din locul unde s-au aflat și până cel unde au căzut nu erau urme de pași, nu era nimic, dovada că fuseseră purtați prin aer. Unul dintre ei este Costică, prietenul meu, în vârstă de 41 de ani, dar sunt și alții care pot confirma aceste întâmplări. Bătrânii din Brătilești, Goidești și Plaiul Nucului pun toate acestea pe seama diavolului, care ar avea sălaș acolo, în cascada de la Săritoare. Există și o poveste cum că o bătrână din sat ar avea ceva necurat pe care oamenii l-au numit „zmeu”. Eu nu pot preciza însă ceea ce am văzut. Cert este că, orice ar fi, oamenii spun că se află acolo, în Săritoare. (Ionel Grama – Lumea Misterelor, 2009)
După alte descrieri, Cascada Saritoarea ar fi fost luată în stăpânire de un zmeu. Ca un vălătuc se pornea de cu seară și se făcea nevăzut pe hornul unei case din apropiere, în care trăia o văduvă. În tradiție exista credința că, atunci când dragostea nu era mărturisită, femeia respectivă prindea zmeu (boală pricinuită de dragoste) încât aceasta ajungea să fie bântuită și chinuită noaptea în somn de această creatură malefică. Odată ajuns în odaia acesteia lua chipul aceluia după a cărui dragoste ea tânjea. Chinul dura până când posedata înnebunea și murea. De obicei, zmeul sălășluia în scorbura unei sălcii bătrâne. O poveste similară mi-a spus-o și un bătrân, a cărui soră ar fi ajuns victimă a acestei boli. Cineva l-ar fi învățat să meargă să dea foc salciei în care trăia zmeul, și să nu întoarcă capul până când focul nu va mistui totul. Zice că fugind spre casă, zmeul i-a tot strigat din urmă să se întoarcă, însă el a făcut așa cum fusese povățuit, și după aceea soră-sa s-ar fi înzdrăvenit.
