În capătul de sus al Văii lui Șerb, dominând întreaga zonă, sub o stâncă pântecoasă, cam la vreo 20 de metri de la bază se află tainica grotă, căreia localnicii i-au zis Casoaia.

Întâi te întâmpină o stâncă mică, în trupul căreia a fost săpată o nișă, apoi un urcuș în pantă, ușor neprietenos și, în sfârșit, o intrare destul de bine camuflată de stâncile din jur, puțin cam joasă, că te obligă să te apleci cu oarecare considerație, ce te conduce într-un soi de adăpost, unde cu greu se mai observă urme de cioplire, de foc și acele câteva inscripții, cândva vizibile. Peștera prezintă două zone de locuire, un parter lung și îngust, iar la etaj o galerie unde se putea ajunge printr-un horn, prin care și astăzi te-ai putea strecura. Însă din cauza prăbușirilor și a obstrucționării trecerii către refugiul respectiv, acesta nu mai poate fi explorat. În afara desenelor de la intrare, menținute într-o stare mai bună de conservare, în rest, numărul restrâns al elementelor de datare, plasează grota Casoaia în rândul grotelor naturale, amenajate pentru locuire în timpuri încă nestabilite. În vremuri de restriște, spun localnicii, aici își găseau adăpost strămoșii.

Diana Gavrilă