Comunitatea evreiasca in anii 40
În perioada celui de-al Doilea Răboi Mondial, comunitatea evreiasca s-a confruntat cu teroarea legionară (septembrie 1940 – ianuarie 1941), procesul de românizare, teroarea regimului antonescian impus după intrarea României în războiul antisovietic, propaganda axată pe tema iudeo-comunismului, psihoza antievreiască, regimul de ostatici, purtarea stelei galbene, deportările în Transnistria, munca obligatorie ș.a. Conform recensământului din 1930, erau înregistrați la Buzău 1.615 evrei, aceștia reprezentând 4,4% din populația orașului și 0,5 % din cea a județului, fiind a doua etnie minoritară după țigani. Din punct de vedere confesional, mozaicii ocupau poziția secundă după majoritarii ortodocși. După instaurarea Statului Național-Legionar, numărul evreilor buzoieni ajunge la 1.100 (mulți alegând să plece în alte localități), scăzând apoi progresiv din cauze naturale. Din punct de vedere profesional, în 1941, 41,7% erau comercianți, 21% funcționari, 8% în domeniul confecțiilor și 29,3% mici meseriași. Aproape 98% dintre bărbații evrei și aproximativ 93% dintre evreicele buzoience aveau cel puțin studii primare. La 1941, Comunitatea evreiască buzoiană avea 2 rabini, 3 ingineri, 3 dentiști, 2 farmaciști, 2 institutori, 4 avocați, 8 medici și 9 contabili. (sursa)