Construcţia la conacul Casota a fost demarată în 1872, lucrările fiind gata abia în 1888, după mai multe modificări de planuri. În ianuarie 2019, conacul a fost scos la licitație de Artmark, important broker de artă plastică de patrimoniu și contemporană, cu un preț de pornire de 275.000 de euro, la o valoare estimată de 350.000 – 500.000 de euro.

La mijlocul secolului al XIX-lea, serdarul de origine macedonenă Athanasie Casotta este atestat ca proprietar în satul care îi va purta ulterior numele, Cașota. Fiii acestuia, Alexandru şi Procopie, sunt menţionaţi ca moştenitori în jurul anilor 1870. Conacul Casota, astăzi monument istoric, este o clădire impunătoare, construită în maniera conacelor de țară franțuzești de secol XIX, inspirată de castelele de pe valea Loarei. Conacul are, practic, dimensiuni de palat, zona construită având peste 700 metri pătrați, pe patru nivele: o pivniță mare, parterul și primul etaj cu paisprezece camere de primire și de locuit, precum și terase, plus o zonă imediat sub acoperiș, cu un balcon tip turn și o mansardă spațioasă. Clădirea servitorilor, legată de conac printr-un coridor lung, are opt camere încăpătoare.

Procopie Casotta, fire filantropă, donează în 1910 moşia către Eforia Spitalelor Civile, cu obligaţia ca din uzufructul ei să se construiască un spital şi o şcoală. În perioada interbelică moşia se găseşte în proprietatea Ministerului Instrucţiunii şi Cultelor. Clădirea conacului este folosită drept dormitor pentru elevii şcolii Inferioare de Meserii Procopie Casotta, în timp ce clădirea spitalului este folosită ca şcoală propriu-zisă şi ateliere.

Donarea moşiei către o instituţie a statului salvează de la naţionalizare domeniul, păstrându-i funcţiunea chiar şi după cel de-al Doilea Război Mondial. Din 2006 conacul Casota a trecut în proprietate privată, aflându-se, în prezent, semiabandonat, după ce intrase inițial într-un proces mult prea costisitor de restaurare, sistat între timp din lipsă de fonduri.