Semnalăm cu regret dispariția ultimului cuptor de var funcțional din zonă, ras de pe fața pământului de o viitură. Micuțul cuptor din satul Izvoru, comuna Tisău, era folosit de cel mult două ori pe an la arderea pietrei de calcar scoasă și cărată cu greu din carierele de la Ciuta, cu căruța, cale de vreo zece kilometri. Păcat de el!

Arderea și stingerea varului sunt ocupații tot mai rare, duse din generație în generație încă de pe vremea romanilor, aducătorii mortarului pe meleagurile noastre. Cuptoarele de var rămase în regiune, însă, le numeri pe degetele de la o mână. Până nu demult le puteați găsi în zonele cu mult calcar și lemn de foc din abundență: Năeni, Tisău, Ciuta. Piatra de var obținută prin arderea calcarului se folosea, în combinație cu apa, la frescele bisericilor, la vopsitul caselor și pomilor, la tencuit, la mortarul de zidărie. Un vechi cuptor de var abandonat mai poate fi studiat în Năeni.