Doamna Neaga

Doamna Neaga a fost una din femeile de prestigiu din Țara Românească în secolele XVI – XVII, care a lăsat, cu precădere în zona Buzăului, urme greu de şters în vreme. Din păcate, pe seama ei s-au scris tone de maculatură și exagerat de multe bazaconii.

În Evul Mediu, de departe cel mai important personaj ridicat din Cislău Buzău a fost Doamna Neaga, soţia domnitorului Mihnea al II-lea, cel care, după ultima domnie, a trecut la islamism, fiind cunoscut şi sub numele de Mihnea Turcitul.

Când tatăl lui Mihnea, Alexandru Mircea (14 ian. 1568-30 apr. 1574; mai 1574-27/28 sept. 1577), moare fulgerător (otrăvit?) în 1577, mama sa, o femeie aprigă, îl suie pe copilul Mihnea pe tronul Ţării Româneşti, iar turcii îl confirmă domn la numai 11 ani. Era, deci, născut în 1566. Mihnea al II-lea, fiul lui Alexandru Mircea voievod, era nepotul lui Mircea Ciobanul voievod (17 mart. 1545-16 nov, 1552; 11 mai 1553- 28 febr. 1554; ian. 1558-21 sept. 1559), care era fiul lui Radu Călugărul voievod (sept-16 nov. 1481; 23 mart. 1482-sept. 1495, fratele lui Vlad Ţepeş), străbunicul lui Mihnea, toţi de pământ din Buzău.

Ajuns domn, Mihnea al II-lea (27/28 sept. 1577-iul. 1583; 16 apr. 1585-19 mai 1591) îşi alege, ca şi tatăl său, mare postelnic pe Stoica de la Cislău, om de mare încredere, cel mai apropiat sfetnic, pe care îl cunoştea din pruncie. Acest Stoica sau Stoichiţă era unchiul jupâniţei Neaga şi el i-a recomandat-o pe nepoata sa nevârstnicului domnitor pentru căsătorie.

În anul 1582 Mihnea al II-lea se căsătoreşte cu jupâniţa Neaga, fiica clucerului Vlaicu din Rumceani/Runceni Cislău şi a jupânesei Anca. Prin căsătoria cu jupâniţa Neaga, Mihnea al II-lea devine şi el o personalitate a Cislăului, şi nu fără temei. Bunicul său, Mircea Ciobanul Voievod, cel căsătorit cu Doamna Chiajna, apriga fiică a lui Petru Rareş, ctitorise în 1536 biserica şi mânăstirea Cârnu, aflată la numai un ceas de urcuş din Cislău spre Vârful Măguricea, unde avea o moştenire de la strămoşii săi. Continuînd tradiţia strămoşească, Mihnea al II-lea şi doamna sa, la 1589 refac în piatră biserica de lemn a mânăstirii Aninoasa, moştenire din moşi-strămoşi a Doamnei Neaga.

Prin înrudirea bunicului ei Vlad vistiernicul, tatăl Doamnei Rada, soţia lui Vlad Vintilă Vodă (18 sept. 1532-10/11 iunie 1535), din neamul lui Radu Braga, cu moşii în zona Mânzăleşti-Lopătari, domn ridicat pe tronul Ţării Româneşti de boierii buzoieni, despre care Nicolae Iorga spunea să erau „… puternici şi ambiţioşi … Prin boierii de Buzău se fac şi se răstoarnă domnii în anumite timpuri ale veacului de pretendenţi la tron al XVI-lea …” , jupâniţa Neaga avea în vene un strop de sânge domnesc. Prin Vlad Vintilă voievod, ctitorul de la Vintilă Vodă (circa 1480), care era fiul natural lui Radu cel Mare (8115 sept. 1495-apr. 1508), cel ce a înfiinţat Episcopia Buzăului, Doamna Neaga era rudă directă cu marii domni ai Ţării Româneşti. Botezată după bunica şi străbunica dinspre tată, jupâniţa Neaga a moştenit de la înaintaşii şi înaintaşele sale o fire aprigă, de luptătoare, care o va ajuta să răzbată în viaţă.

La căsătoria cu Mihnea al II-lea, jupâniţa Neaga avea 16 ani, era născută fie spre sfârşitul anului 1565, fie în prima jumătate a anului 1566 şi era, deci, cam de aceeaşi vârstă cu tânărul său soţ, poate un pic mai mare. Marele postelnic Stoica sau Stoichiţă, care o cunoştea bine pe fiica clucerului Vlaicu, consăteanul şi vărul său, scrie despre această căsătorie: „… la anul 7090/1582 nefericita Neaga de la Cislău se căsătoreşte cu Mihnea Voievod”. De ce considera el nefericită această căsătorie? Desigur, pentru că îl cunoştea de aproape pe tânărul însurăţel, căci slujind şi la tatăl lui, Alexandru Mircea voievod, tot ca mare postelnic, îl cam crescuse pe copilul Mihnea şi ştia că este nestatornic, rău din fire şi cu gândul numai la mărire. La doar un an de la căsătorie, în 1583, Mihnea al II-lea este mazilit şi înlocuit cu fratele vitreg al lui Mihai Viteazul, Petru Cercei (iul. 1583-6 apr. 1585), uns domn în urma intervenţiilor marelui său protector, regele Henric al III-lea al Franţei, pe lângă Marele Sultan de la Constantinopol. Făcând mari promisiuni, cu siguranţă prin mama sa, către diverşi demnitari ai Imperiului Otoman, Mihnea este reînscăunat în aprilie 1585; dar, neputând să-şi onoreze promisiunile este mazilit în mai 1591, dus „în obezi” la Istanbul şi, pentru a nu fi decapitat, s-a botezat în legea Islamului, luînd numele de Mehmet Bey şi a fost exilat în insula Samos, unde s-a căsătorit” cu o sumedenie de neveste, avu şi o sumedenie de copii turci – turci basarabi – din care cunoaştem numele numai a două fete, Ihume Catum şi Caise Catum …”. Dar a avut şi doi băieţi, Ibrahim Bey şi Mustafa Bey, fraţi cu Radu Mihnea, viitor domn al Valahiei Mari, fiul natural al lui Mihnea al II-lea Turcitul „din păcate domneşti” cu o femeie numită Vişa sau Voica. Deşi fiu natural, Radu Mihnea o recunoaşte şi o respectă ca mamă pe Doamna Neaga.

Neagră de supărare, văduvă cu bărbat în viaţă la numai douăzeci şi şase de ani, Doamna Neaga împreună cu cele două fiice, Irina şi Rucsandra, se retrage la Buda şi Lapoş, unde avea curţi şi moşii. Avea numeroase proprietăţi în mai toate satele din Valea Buzăului, Valea Nişcovului, pe Dealul Istriţa şi în alte zone din Ţara Românească. Deşi crunt lovită de gestul fostului său soţ, dar puternică şi ambiţioasă, folosind mijloce adecvate şi aşteptând vremea potrivită, ridică pe tronul Ţării Româneşti pe fiul său adoptiv, Radu Mihnea, născut în 1574.

Încă înainte de a fi Doamna Ţării, în 1578, la numai 13 ani, Doamna Neaga ctitoreşte biserica de curte de la Buda Crăciuneşti, aşa cum scrie pe piatra de mormânt a tatălui său, Vlaicu clucer, descoperită în 1930/1931 de trei locuitori din zonă: Constantin Petrescu şi Anton Gh. Ionescu, din Cislău, şi Petre Sibiescu, notar la Pătârlagele, căutători de comori, care au făcut săpături la Buda Crăciuneşti, în punctul La Zidul Doamnei. Pe urmele acestora, aflând de interesantele descoperiri, au venit la Buda Crăciuneşti Nicolae Iorga, pe atunci prim ministru şi preşedinte al Comisiunii Monumentelor Istorice, şi Virgil Drăghiceanu, arheolog la Comisie.

O altă importantă ctitorie a Doamnei Neaga datează din 1589. Atunci, în satul Cislău, pe Valea Aninoasei, exista mânăstirea Aninoasa cu biserică din lemn, făcută de părinţii Doamnei Neaga. Cu doi ani înainte de sfârşitul celei de a doua domnii, Mihnea al II-lea şi soţia sa, Doamna Neaga, au reconstruit în piatră această biserică, aşa cum glăsuieşte hrisovu din 20 aprilie 1589/7097: „… Şi cu această inimă şi gânduri Io, Mihnea voievod, am dat acest hrisov al domniei mele Sfintei şi Dumnezeieştii mânăstiri numită Aninoasa, hramul Sfintei Uspenii a Preacuratei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoare şi pururi Fecioară Maria, deoarece acest loc şi dumnezeiască mănăstire a fost de moştenire a doamnei domniei mele, Doamna Neaga, de la moşi şi strămoşi şi biserica de lemn a mânăstirii a fost făcută de părinţii ei. Şi domnia mea şi Doamna Neaga am văzut această mănăstire veche şi stricată, deci, întru aceia, domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, cu bunăvoinţă ne-am grăbit şi am zidit-o şi am înnoit-o şi am făcut sfintei mânăstiri biserică de piatră, cum se cuvine să fie la sfânta şi dumnezeiasca mănăstire în frumuseţea bunătăţii şi am făcut ce este nevoie unei asemenea biserici: haine şi odăjdii frumoase”.

La numai două săptămâni, într-un nou hrisov datat 4 mai 1589/7097, domnitorul reia istorisirea şi întăreşte cele de mai înainte: „… Şi am văzut şi domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, că sfânta şi dumnezeiasca mănăstire numită Aninoasa este veche şi prăpădită şi stricată. Iar întru aceia, domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, cu bună vrere ne-am străduit şi am început şi am zidit şi am făcut sfântei şi dumnezeieştii mănăstiri biserică de piatră cu bună înfrumuseţare şi am făcut ceea ce este de cuviinţă unei asemenea biserici: veşminte frumoase şi odăjdii. Şi întru aceia, ne-am străduit domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, de am cumpărat loc şi sate, din câte ne-a dat nouă Domnul Dumnezeu stăpânire, [am dat] să fie la sfânta şi dumnezeiasca mănăstire de hrană şi de întărire şi fraţilor care vieţuiesc în sfânta şi dumnezeiasca mănăstire ca să-i fie sfintei şi dumnezeieştii mânăstiri mai sus zise Aninoasa, hramul Uspenia Născătoarei de Dumnezeu, satul Cosainul tot, cu tot hotarul, oricât se va alege din hotar până în hotar, pentru că am cumpărat domnia mea şi doamna domniei mele, Doamna Neaga, de la Radul postelnic, fiul lui Cârstian din Stănceşti şi de la sora lui, Frujina, cu 120.000 aspri gata. Şi au vândut Radul postelnic şi sora lui, Frujina, de a lor bunăvoie în divanul domniei mele şi dinaintea arhimitropolitului Chir Vlădica Mihail şi dinaintea episcopului şi dinaintea dregătorilor domniei mele şi a tuturor boierilor de la curtea domniei mele, mari şi mici …”

Purtând de grijă acestei mânăstiri, la 8 aprilie 1590/7098 Mihnea Turcitul adaugă la dania anterioară: „sfintei, dumnezeieştii mânăstiri numită Aninoasa, ca să-i fie ocină în satul Despicaţii, partea lui Radul paharnic din Rumceani, toată, oricât se va alege, din sat şi din câmp şi din apă şi de pretutindeni, de peste tot hotarul, pentru că această ocină a fost a lui Radul paharnic de moştenire. Iar Radul paharnic, el a dat această ocină zestre fiicei sale, jupaniţa Vişa. Dar această ocină a fost pusă zălog de Radul paharnic … aspri. Iar jupaniţa Vişa, ea a plătit acea ocină din ei … pusă zălog, acea ocină de tatăl ei Radul paharnic. Astfel, când a plătit … ocina, a dus oasele şi trupul mamei ei, Stanca, de unde a fost <şi le-a> îngropat la sfânta mănăstire mai sus zisă. A avut acea ocină … Pentru aceasta şi domnia mea am dat sfintei <mânăstiri> ca să-i fie ocină ohabă, în veci şi de nimeni neclintit, <după porunca> domniei mele. Iată şi martori punem domnia mea: Şi eu, Tatomir, am scris, luna aprilie 8 zile, în anul 7098/1590. Io, Mihnea voievod …”

Aninoasa era mănăstire de călugări, conform documentelor, precizare aflată în zapisu din 23 aprilie 1634/7142: „Adecă eu egumenul Vasilie de la sfânta mănăstire ce se cheamă Aninoasa, hram Uspenie Bogorodiţe, depreună cu tot soborul, scris-am acesta zapis să fie de mare credinţă la mâna Dragului logofăt şi a unchiu-său lu Stroe de Cislău, …” şi în hrisovul din 28 aprilie 1634/7142, în care se spune „… călugării de la sfânta mânăstire Aninoasa, ei au ridicat pâră înaintea domniei mele …”

La Buda Crăciuneşti şi la Lapoş Doamna Neaga a construit curţi şi case mari şi frumoase, legate între ele printr-un drum de plai sau de creastă, al cărui traseu a fost parţial preluat de drumul dintre Lapoş şi Tisău, Lapoş şi Cislău. La Lapoş avea şi o frumoasă grădină unde-i plăcea tare să se plimbe în clipe de răgaz, probabil şi livadă. Tot aici a construit şi o fântână cu apă rece foarte bună. A stăpânit multe moşii în Valea Buzăului şi a Nişcovului, precum şi în satele de pe Istriţa. La Pietroasa Mică, fost Ochiu Boului, sub Gruiul Dării, există o cruce de piatră zisă „a Doamnei Neaga”, dar, după modul de realizare şi după scriere, nu aparţine secolului al XVII-lea, dacă nu cumva a fost modificată sau înlocuită cândva. Doamna Neaga a avut mai multe mori pe Buzău, unele chiar la Cislău, pe Drumul morilor, altele la Bănceşti şi altele mai aproape de oraşul Buzău. După pierderea celor două fiice şi spre sfârşitul vieţii cea mai mare parte din averile sale le-a dat mânăstirilor pe care le-a ctitorit sau Episcopiei Buzăului.

Despre Doamna Neaga, mentalul colectiv din Valea Buzăului păstrează numeroase poveşti şi legende. Una din cele mai populare este legenda despre sacrificarea celor două fiice, Irina şi Rucsandra, păstrată în două variante: una este cea menţionată de Basil Iorgulescu, care spune că fetele au fost înecate în fântâna din Lapoş; cealaltă spune că Doamna Neaga şi cele două fete erau cât pe ce să fie prinse de turci la Grăjdana, unde fuseseră la biserica de pe Cucuiata, ctitorită de ea, şi pentru ca fiicele ei să nu fie pângărite de turci, pe care-i ura de moarte după turcirea soţului său, apriga doamnă le-a obligat să se arunce în fântâna de la Grăjdana; apoi ea s-a dus la un fierar din sat, a întors potcoavele calului invers, ca să-i deruteze pe urmăritori şi, în mare grabă, a ajuns la Lapoş, unde avea o curte întărită cu ziduri şi apărată de mulţi slujitori înarmaţi şi nu se temea că o ceată de turci ieşiţi „în pradă” din raiaua Brăilei ar putea să-i facă vreun rău. Care este adevărată din aceste legende mi-e greu să afirm. Cert este că o vreme, după dispariţia Doamnei Neaga, fântâna din satul Lapoş a rămas părăsită, fiind repusă în funcţiune, după unele informaţii, neconfimate, prin deceniul şase al secolului trecut.

Ca un lucru mai ciudat menţionez faptul că Gh. Gane, un om, în general bine informat, nu ştie cum a trăit Doamna Neaga după ce soţul său, Mihnea al II-lea, s-a turcit. Ştie că s-a aflat în Polonia (?), că dăruise unei mânăstiri din Kiev, Obitel Breskaia, o cruce cu inscripţia „De Dumnezeu îngrijitoare regină a Ţării Româneşti”, inscipţie pomenită şi de Alexandru Odobescu. În schimb, nu ştie că Doamna Neaga era de la Cislău, ci spune că tatăl său, clucerul Vlaicu Tătăranu (?) era din Buzău (?!?!) de undeva din munţii Buzăului, că tânăra Doamnă era dezmierdată Nag (?), că a avut cu Mihnea al II-lea trei băieţi: Radu, Alexandru şi Vlad, primii doi morţi nevârstnici, ultimul mort la 22 iulie 1587, şi două fete; ştie că Mihnea a avut încă un fiu, Radu, „cu o femeie numită Vişa”. El spune că una din fetele Doamnei Neaga a fost măritată după un boier muntean (?) – deci nu cunoaşte legenda despre înecarea celor două fiice (???). Mai ştie că Doamna Neaga trăia „prin 1599-1600 dăruind o cruce mitropolitului Teofan al Moldovei, trăitor pe atunci la Muntele Athos”, după care … tăcere! Dar Doamna Neaga a trăit din plin şi a lăsat în judeţul Buzău urme care n-au fost şterse nici măcar după patru veacuri de la încetare vieţuirii ei pe aceste meleaguri.

Prin ctitoriile sale, prin consistentele danii pe care le-a făcut atât bisericilor şi mânăstirilor ctitorite dar şi unor persoane particulare, prin ridicarea pe tronul Ţării Româneşti a fiului său (adoptiv) Radu Mihnea, prin hotărârea şi demnitatea cu care a acţionat în momente grele ale vieţii sale, Doamna Neaga, fiica lui Vlaicu clucer şi nepoata lui Vlad vistierul din Cislăul Buzăului, ajunsă la vârsta de 16 ani Doamna Ţării Româneşti, ca soţie a lui Mihnea al II-lea Turcitul, se înscrie cu demnitate în galeria prestigioaselor Doamne ale Ţării Româneşti şi Moldovei alături de:

Muşata, fiica lui Bogdan I (1359- 1365), întemeietorul Moldovei şi mama lui Petru I Muşat (1375-1391), din care s-au tras Muşatinii, care au domnit cam 250 de ani în Ţara Moldovei numită şi Bogdania.

Doamna Chiajna, mult mai celebra fiică a lui Petru Rareş, cea care, la 21 de ani, o vârstă în acele timpuri, devine soţia Domnului muntean Mircea Ciobanul, după care a fost numită Mircioaia, Domn cu care a fost căsătorită 13 ani (1546-1559), pe care, în 1558, îl repune în Scaunul Ţării Româneşti cu mijloace gândite şi create de ea – prietenia cu cadânele sultanului Suleiman I Kanuni / Soliman Magnificul (1520-1566), pe care le-a scăldat în aur. Doamnă care, pentru a-l sui pe tronul ţării pe fiul său, Petru cel Tânăr (21 sept. 1559-8 iun. 1568), ia comanda oastei Ţării Româneşti, ipostază unică în toată istoria noastră, şi, cu ajutorul Paşei de Rusciuc, câştigă lupta de la Şerpăteşti şi-şi face fiul domn; iar atunci când acesta este alungat de pe tron de boierii munteni scăpaţi de ascuţişul sabiei tatălui său Mircea Ciobanul şi pribegiţi în Transilvania, Doamna Chijna se duce la Stambul şi, prin aceleaşi cadâne, dar mai ales cheltuind 210.000 de galbeni, din care 170.000 peşcheşuri şi cadouri, îl repune pe tron pe nevârstnicul său fiu şi conduce ţara autoritar timp de şapte ani, cât a domnit, cu numele, acest Petru cel Tânăr (până în 1568). Doamna care, după mazilirea tânărului Petru, exilată la Alep, în Siria de nord, prin iscusite intrigi şi-a introdus frumoasa fiică Dobra în baremul nepotului lui Suleiman I, Murat III, sultan între 1574-1595, şi, astfel, şi-a asigurat un acces facil în haremul Imperiului otoman, folosind prietenia cu sultana-mamă Validè pentru a face şi desface domnii în Moldova şi Ţara Românească. Doamna care, după o viaţă plină de acţiune, de aventură şi de pasiune, la 63 de ani (1525-1588) se stinge în sărăcie la Stambul, departe de ţara pe care a iubito cu ardoare şi pe care a slujit-o prin toate mijloacele ce i-au stat la îndemână. Doamna cu ochi pătrunzători, aşa cum apare în portretele pictate în naosul şi pronaosul bisericii mânăstirii Snagov.

Doamna Elina / Elena a lui Matei Basarab (7 sept. 1632-9 apr. 1654), fiica lui Radu Năsturel Herescu şi sora lui Udrişte Năsturel, mare cărturar al secolului al XVII-lea, Doamna care a iniţiat înfiinţarea a patru tipografii – în mânăstirea Govora, la Câmpulung, la mânăstirea Dealu şi la Târgovişte; la Govora s-a tipărit, în traducere din slavonă, Pravila Mică (1640), prima culegere de legi în limba română, numită şi Pravila Bisericească; la Târgovişte s-a tipărit Îndreptarea legii (1652), Marea Pravilă sau Pravila lui Matei Basarab, culegere de legi şi norme morale. Doamna Elina a tradus, împreună cu fratele său Udrişte Năsturel, Urmarea lui Hristos, tipărită la 15 aprilie 1647 la Câmpulung, a cărei prefaţă o scrie, şi Penticostarul slavon, tipărit în 1649.

Doamna Ecaterina, născută Salvaressi, soţia lui Alexandru al II-lea Mircea, tatăl viitorului soţ al Doamnei Neaga, şi mama lui Mihnea al doilea Turcitul, pe care l-a făcut domn la numai 11 ani.

Doamna Neaga a fost una din femeile de prestigiu din Ţara Românească în secolele XVI – XVII, care a lăsat, cu precădere în zona Buzăului, urme greu de şters în vreme.

În 1890 când şi-a făcut documentarea pentru valorosul Dicționar geografic, statistic, economic şi istoric al Judeţului Buzău, premiat în martie 1891 de Societatea Geografică Română a Academiei Române, tipărit în 1892 în 2.000 de exemplare, la Stabilimentul Grafic LV. Socecu din Bucureşti, cu cheltuiala Majestăţii Sale Regele Carol 1 (10/22 mai 1866-27 sept./10 oct. 1914), Basil Iorgulescu, profesor şi director la Gimnaziul din Buzău, face un inventar al palatelor, moşiilor, locurilor pe care le-a călcat şi faptelor Doamnei Neaga, aşa cum se păstrau atunci în mentalul colectiv din judeţul Buzău. El consemnează: „Doamna Neaga, fiică a lui Mitrea vornicul [??], unul din fruntaşii boierilor acestui judeţ, devenită soţia lui Mihnea, fiul lui Alexandru Vodă şi nepotul lui Mircea Ciobanul, fiul lui Radu Călugărul, toţi din Buzău. Mihnea domni în ţară în două rânduri între 1577- 1583 şi între 1585-1590 [1591]; însă din cauza cruzimilor şi a împilărilor, pierzându-şi tronul, se duse la Constantinopole unde se turci de bună voie, sub numele de Mehmet Bey”.

În continuare consemnează: „a. Cetatea Doamnei Neaga, numită şi La zidul Doamnei, ruine în cătunul Buda, comuna Cislău, pe o frumoasă poiană între munţii Gălma şi Scărişoara, înconjurată de izvoarele Valea Zidului şi Valea Dogarilor. Aici se văd ruinele unui mare palat fortificat, iar la poartă un colosal stejar bine conservat, având periferia de 5 metri. Tradiţia adaugă că sub ruinele acestui palat ar fi bolţi, în care sunt şi acum ascunse averile Doamnei. b. Palatul Cheia, comuna Tisău. Loc izolat la 7 km pe apa Tisăului în sus. Aici, în mijlocul munţilor de piatră, se văd ruinele unui palat pe care tradiţia îl atribuie Doamnei Neaga. Poziţia e din cele mai inaccesibile, neavând decât un singur loc de comunicare, apa Tisăului; dar şi mica deschizătură pe unde el se scurgea, pe sub poarta palatului, era închisă cu porţi de fier, fiind atât spaţiu lăsat cât permitea scurgerea apei. Acum poarta nu se mai cunoaşte, stâncile care-i formau închiderea s-au mai depărtat puţin, dărâmându-se în timpul viiturii apei. c. Palatul şi biserica de la Cucuiata, comuna Grăjdana. d. Biserica Domnei Neaga din comuna Lapoş, ruine care abia se mai cunosc. e. Puţul Doamnei Neaga, în satul Lapoş, lângă ruinele bisericii, în livada de pruni a lui Temistocle, unde, după tradiţie, s-au aruncat fetele ei (unii spun două, alţii trei) ca să nu cadă în mâna turcilor, care venise a le robi. Colacul puţului se conservă bine, iar inscripţiunile după dânsul au devenit aproape ilizibile, ceea ce a făcut pe d-l Odobescu să zică: «e săpat cu slove pe care, zău, nici cei mai cărturari din ziua de azi nu le mai pot ghici» (Pseudo-kinegetikos, scrieri literare şi istorice, vol. III, p. 176). Puţul e foarte adânc, la gură au crescut câţiva soei. Se spune că în fundul lui ar fi aruncate avuţii. f. Poiana Doamnei Neaga, loc izolat şi de o rară frumuseţe în cătunul Lapoş, unde era un palat şi grădina ei de preumblare. De aici pleca alee până la cetatea din Cislău şi cetatea din Tisău, pe dealul Mestecenii, pe a cărui culme pare a fi încă urme de şosea. Tradiţia spune că aici au prins-o turcii şi au omorât-o (?). g. drumul Doamnei Neaga, în comuna Ruşavăţu, începe din muntele Băidea, de la schitul Cârnu, fondat de moşii ei – Doamna Chiajna şi Mircea Ciobanul, şi se înfundă în Pănătău. E o lucrare de artă, fiind mai tot săpat în stânci. h. Mânăstirea Cislău, pe care a zidit-o pentru prima oară, mutând aici pe călugării de la schitul Aninoasa, ce era în ruine (?) [Nu corespunde documentar]. i. Biserica Sfinţii Îngeri din oraşul Buzău, unde, în capul pantahusei, se vede trecută Doamna Neaga cu 100 taleri. Pantahusa se conservă în biblioteca decedatului C. Dan. j. În fine, drumul Doamnei Neaga din comuna Gura Sărăţii, care începe din malul râului Teleajen (?), trece prin Sărata, merge până la comuna Gura Nişcovului de unde se bifurcă, continuând o ramură pe malul râului Nişcov prin comuna Grăjdana şi Tisău, iar alta trece râul Buzău şi merge prin comuna Mărăcineni până în comuna Scurteşti. Acest drum e indicat prin mari cruci de piatră, mai toate din anii 1583 şi 1584.

Din lucrurile rămase de la Doamna Neaga, d-l Odobescu aminteşte şi o cruce ferecată pe care a dăruit-o mânăstirii Bretschii din Chiev în anul 1600. Se găseşte zugrăvită între ctitori la Episcopia din Buzău şi la mânăstirea Bradu. Anul când a murit nu se ştie”

După 120 de ani de la consemnarea lui Basil Iorgulescu, din lucrările Doamnei Neaga se mai pot vedea: a. conturul unei bisericuţe de plan triconic din satul Buda Crăciuneşti, pe locul numit La Zidul Doamnei Neaga, aflat la nord de sat, dar acum aici nu se mai vede niciun semn de ruină de la altă construcţie, nici uriaşul stejar menţionat, nici cimitirul care exista încă în 1931. În 1931, pe acest loc sau în apropiere, Virgil Drăghicescu, arheolog la Comisiunea Monumentelor Istorice, condusă de Nicolae Iorga, din însărcinarea acestuia, face săpături arheologice, urmărind să stabilească condiţiile unor descoperiri făcute în anul 1930 de nişte ţărani; aceasta a fost biserica de curte a Doamnei Neaga, fiica clucerului Vlaicu din Runceni, stăpâna de la Buda, Cislău şi Lapoş, monument istoric clasat, înscris în LMI 2015 sub codul BZ-I-s-B-02207. Între altele, atunci au fost cercetate şi câteva morminte, unul considerat al Doamnei Neaga, din care au fost recuperate podoabe, accesorii vestimentare, obiecte de uz personal etc. Astăzi, bijuteriile Doamnei Neaga sunt expuse în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie a României din Bucureşti. b. fântâna din satul Lapoş, repusă în funcţiune prin deceniul şase al secolului trecut. c. un fragment de zid din altarul bisericii de pe Cucuiata din satul Grăjdana, comuna Tisău. Acum câţiva ani era încă în picioare jumătatea dinspre nord a altarului până la nivelul brâului torsadat de deasupra ferestrelor. d. pomelnicul/pantahusa bisericii Sfinţii Îngeri din Buzău.

În legătură cu încetarea din viaţă a Doamnei Neaga au existat numeroase opinii, dar niciunul din autori nu au luat în consideraţie, în mod temeinic, sursele documentare. Chiar Basil Iorgulescu, în general un autor bine informat, spune că nu ştie anul când a murit. Sursele documentare ne spun că la 12 septembrie 7123/1614, Doamna Neaga îşi scria, în parte, testamentul: „Prea cinstita Doamna Neaga, la vreme de prestavleniia mea, văzăndu că viaţa mea de pre această lume se petrece, fiind eu cu suflet, tocmitu-mi-am şi am lăsat cu limba mea cum, după moartea mea, eu am dat şi am lăsat toate moşiile mele …. şi am dat Cislăul la mănăstire şi morile de la Buzău [de pe apa Buzăului] ale mele, le-am dat sfintei mânăstiri. Şi am dat la sfânta mănăstire 50 de oi şi am dat la mânăstirea călugăriţelor doi cai şi două vaci. Aciasta am tocmit şi am lăsat”. Aşa cum am arătat mai sus, Aninoasa era mănăstire de călugări, dar care era mânăstirea de călugăriţe, nu aflăm.

La 20 septembrie 1615/7124, Doamna Neaga face o altă danie: „Din mila lui Dumnezeu, Doamna Neaga a răposatului Mihnea voevod, scris-am acest al mieu zapis, cum să se ştie pentru o parte de ocină ce-au avut Stroe, nepotu-mieu, feciorul jupănesii Neacşii … Iar apoi, eu am miluit pre jupăneasa Neacşa şi pre Mogoş logofăt cu ceastă părticică de ocină, … iar ei să pomenească pre nepotu-mieu Stroe”.

Cu ceritudine, la 20 septembrie 1615 Doamna Neaga trăia. Din documentul de mai sus aflăm că, între timp, Mihnea al II-lea răposase prin străinătăţi.

La 14 mai 1618/7126, altă danie a Doamnei Neaga către mânăstirea sa Aninoasa, este consemnată astfel: „Alexandru Iliaş voievod” întăreşte ” sfintei, dumnezeieştii mânăstiri numită Aninoasa, unde este hramul Uspeniei …. şi fraţilor cari trăiesc în acest locaş, ca să fie sfintei mânăstiri nişte vii în dealul Tohanilor, însă 12 pogoane de vie şi cu 4 ogoare … ogoarele mai sus spuse . . .. a lăsat şi miluit însăşi doamna Neaga sfânta mânăstire mai sus spusă cu aceste vii şi cu aceste ogoare, pentru sufletul ei şi al părinţilor ei, ca să fie … sfintei mânăstiri”

S-ar putea ca la această dată, Doamna Neaga să nu mai fi fost în viaţă.

În orice caz, înainte de aprilie 1622 Doamna Neaga nu mai trăia, aşa cum rezultă din hrisovul fiului său vitreg Radu Mihnea, din 24 aprilie 1622/7130, prin care Domnitorul întăreşte „sfintei şi dumnezeieştii mânăstiri numită Aninoasa, unde este hramul Preasfintei stăpânei noastre de Dumnezeu născătoare şi pururea Fecioară Maria şi cinstita ei uspenie şi tuturor călugărilor şi fraţilor care vieţuesc în acest locaş, ca să fie sfintei mânăstiri nişte mori de la Bănceşti din apa Buzăului, pentru că aceste mori au fost ale răposatei mamei domniei mele, Doamna Neaga. Astfel când a fost Ia moartea domniei ei, răposata mama domniei mele, Doamna Neaga singură a dat şi a dăruit aceste mori mai sus zise la sfânta şi dumnezeiasca mânăstire Aninoasa, ca să fie sfintei mânăstiri de întărire şi de ajutor şi călugărilor care locuesc de hrană, iar domniei ei veşnică pomenire”

Aşa dar, Doamna Neaga s-a pristăvit, după o expresie a vremii, posibil între 20 septembrie 1615 şi 14 mai 1618, dar mai sigur între 14 mai 1618 şi 24 aprilie 1622. Cum morile de Ia Bănceşti nu apar în actele scrise din porunca Doamnei Neaga până la 14 mai 1618/7126, trebuie să acceptăm că moartea sa a intervenit cândva după această dată şi înainte de 24 aprilie 1622/7130.

Şi nu a fost ucisă de turci, aşa cum au scris unii autori, ci a murit de moarte bună, foarte probabil în patul ei de Ia curtea din Buda Crăciuneşti, căci a fost înmormântată în biserica de curte din acel loc, unde Virgil Drăghiceanu i-a găsit osemintele şi bijuteriile, în 1931. Biserica de curte din Buda Crăciuneşti a fost construită de Doamna Neaga în anul 1578, aşa cum scrie pe piatra de mormânt a tatălui său, Vlaicu clucer, descoperită în 1931 de cei trei căutători de comori amintiţi mai sus. Virgil Drăghiceanu a cercetat şi câteva morminte, unul considerat al Doamnei Neaga, din care au fost recuperate podoabe, accesorii vestimentare, obiecte de uz personal etc. care astăzi sunt expuse în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti.

Eugen Marius Constantinescu
istoric & arheolog