Dogaritul
Dacă un tâmplar priceput sau mai puțin învățat să simtă lemnul încă putem găsi, cu dogarii nu se întâmplă același lucru. Din ce în ce mai mică devine această breaslă a meșteșugarilor care odinioară lucrau butoaie, putini, găleți. Dogaritul tradițional este aproape uitat.
Mai mult decât un simplu ambalaj de depozitare, un butoi de vin este un agent activ în definirea caracterului unui vin. La noi, cel mai folosit material pentru butoaie este stejarul, un lemn rezistent și flexibil, care este în mod natural rezistent la apă și în același timp permite intrarea oxigenului în vin. Acest lucru ajută în procesul de maturare, adăugând unele arome care caracterizează vinul, cum ar fi vanilia, cafeaua, migdalele sau pâinea prajită. În funcție de intensitate și durată, arderea oferă butoiului caracteristicile dorite. Tipul de stejar, vârsta butoiului și nivelul de ardere sunt factori importanți în efectul butoiului asupra vinului.
Chiar dacă moda vinurilor învechite în butoi de lemn s-a întors, pe Dealu Mare nu-și mai pierde nimeni vremea cioplind doage, butoaiele fiind acum produse industrial și aduse din străinătate. Dogaritul este pe cale de dispariție. Pentru un butoi, esența lemnului este aleasă în funcție de destinația lui. Pentru alimente, cum ar fi brânza sau murăturile, sunt preferate lemnul de stejar sau de fag alb. Dudul și salcâmul s-ar împăca mai bine cu lichidele. Doagele sunt curbate și, tradițional, se cioplesc doar cu barda, lucrând ușor pe fibra lemnului. Apoi se lasă în apă, li se prind cercurile metalice și se face etanșarea cu papură. La pensiunea La Butoaie din Pietroasele, toate butoaiele din cramă au fost confecționate de proprietar, Vasilică Roșca, pe vremea când timpul îi permitea. Pentru curioși, într-un colț, la vedere, sunt expuse instrumente din vechiul lui atelier de dogărie.