Drumul Buzaului – istorie, geografie, turism
Starnit oarecum de articolul despre Fantana lui Mihai Viteazul, publicat recent pe acest site, am zis ca nu strica o mica „diversiune”, respectiv un articol mai amplu care pe langa pomenita si epopeica traversare a muntilor spre Transilvania de catre o parte a oastei voievodului, sa aduca informatii corecte despre Drumul Buzaului, una din principalele cai comerciale care cu multe sute de ani in urma facea legatura dintre Transilvania si porturile dunarene, respectiv Imperiul Otoman. Cele doua subiecte sunt compatibile, in sensul ca adevaratul Drum al Buzaului pomenit prin cronici, este exact calea urmata de armata valaha in octombrie 1599. Nu intentionez sa fac un „ghiveci” pe teme istorico-geografice cu aluzii turistice, dar voi insera atat cat trebuie din fiecare tip de informatie fara pretentia unei abordari exhaustive.
DATE ISTORICO – GEOGRAFICE
Primul document ce atesta existenta unui coridor comercial în zona curburii exterioare a Muntilor Carpati este privilegiul comercial acordat la 28 iunie 1358 de regele Ungariei,Ludovic cel Mare, negustorilor brasoveni. Exista si unele documente prin care domnitorii valahi intaresc aceste drepturi si acorda libertati si protectie negustorilor brasoveni, ei fiind cei mai interesati sa-si treaca marfurile pe cele mai scurte si facile drumuri peste munti. Unul din cele mai explicite este salvconductul acordat brasovenilor de catre Vlad Tepes in noiembrie-decembrie 1476. Acesta pomeneste Drumul Branului, Drumul Prahovei, Drumul Teleajenului (Drumul Butilor) si Drumul Buzaului. Ultimele doua fac parte din subiectul articolului, pentru ca asa-zisul Drum al Buzaului, se desprinde din Drumul Teleajenului si devine o cale separata spre targul Buzaului si mai departe spre Braila.
Traversarea muntilor dinspre Tara Barsei (Brasov), presupunea atunci ca prima etapa, trecerea prin Vama Buzaului, astazi comuna cu acelasi nume din frumoasa Depresiune Intorsura Buzaului. Existau doua variante: Calea Teliului, urcand pe firul vaii Teliului si trecand peste Pasul Bradet-Intorsura Buzaului, adica pe unde trece astazi Drumul Natioanal 10 (Buzau-Brasov), si Calea Zizinului, pe la Tarlungeni si Zizin, urcand pe Valea Sasului si coborand apoi in Valea Dalghiului, afluent al Buzaului. Astazi, acest traseu coincide partial cu drumul judetean 103A. Din punctul Vama Buzaului, drumul pornea in directia sud, pe valea Paraului Buzoel (Kis Bodza) pe unde se urca destul de usor pana la Tabla Butii, in golul alpin (1300-1400 m) de pe culmea Muntilor Tataru. Punctul de trecere de la Tabla butii, mai era cunoscut si ca „Pasul Tatarului”.
Incepand cu marea invazie din 1241, prin aceasta trecatoare au navalit de nenumarate ori hoarde de tatari ce-au pustiit Transilvania. Regiunea este plina cu toponime ce au legatura cu acele triste evenimente. Aici fusese initial stabilit punctul de vama dintre Transilvania si Valahia, pe locul unde se vad ruinele cetatii cu acelasi nume. Mult mai tarziu, pe vremea stapanirii habsburgice, vama a fost mutata definitiv mai spre nord,la Vama Buzaului. Numele de „Tabla Butii” vine de la imensa cantitate de butii de vin ce tranzitau pe aici dinspre zona viticola a Valahiei prin Valea Teleajenului. Unele surse atribuie aceasta formula, asa-ziselor bucati din tabla ce se puneau pe botoaie ca dovada ca au trecut prin vama. Eu personal ma indoiesc de aceasta supozitie si consider ca forma „Tabla” vine de la mai credibilul regionalism-toponim ce se refera la „loc drept si neted”, „platou despadurit” pe culme de munte. Pana aici, Drumul Teleajenului si Drumul Buzaului coincid in totalitate, urmand sa se desparta. Amintesc in treacat si pe scurt traseul pe care continua Drumul Teleajenului pornind de la Tabla Butii: cobora spre sud pe marele plai despadurit al Muntilor Tataru,pe la Slon si Drajna, mergea pe Valea Teleajenului pana la Valenii de Munte, apoi spre Bucov (oras disparut astazi). La Targsor se bifurca pe directiile Bucuresti, apoi Gherghita si Targul de Floci (ambele disparute), si in fine, spre Braila. De aici inainte, voi face referiri cu deosebire la Drumul Buzaului, asa cum anticipeaza si titlul articolului.
Fac o precizare foarte importanta: persista pe alocuri informatia gresita ca Drumul Buzaului ar fi coincis in totalitate cu actualul traseu al DN10, Buzau-Brasov, iesind spre Transilvania pe la Crasna, dupa ce trecea prin Cheia Buzaului mai sus de Siriu. Cu sute de ani in urma, prin Cheia Buzaului trecea doar o poteca amarata printre stanci pe unde doar caprele se aventurau. Nici urma din drumul solid de astazi taiat la aproape 100 m inaltime fata de firul apei. Abia in secolul XIX, cand este construit cu ingineri straini „Drumul Predealului” (actualul si sufocatul DN1), este realizat un drum adevarat si prin Cheile Buzaului, legand Transilvania de Tara Romaneasca direct prin Valea Buzaului. Odata cu aceste progrese, drumurile traditionale ca Drumul Teleajenului si Drumul Buzaului, isi pierd importanta aproape complet. Tot incorect este si numele de „Pasul Buzaului” dat trecerii dintre judetele Buzau si Covasna, fosta vama dintre Roamania si Austro-ungaria, si prin care trece astazi acelasi drum national. Toponimul corect pentru acest loc este „Cheile (Cheia) Buzaului„. Improprie este folosirea a insasi termenului „pas”, care se aplica corect acolo unde se trece dintr-un bazin hidrografic in altul, nu printr-un defileu. Pe vechile harti austro-ungare, este trecut numele de „Cheia Cordunului” (Cordun = Cordon = sirul de pichete graniceresti pe granita cu Austro-Ungaria). Cronicile istorice care vorbesc despre trecerea lui Mihai in Transilvania peste „Pasul Buzaului” (Bodza Pass), se refera de fapt la Pasul Boncuta (1079 m), de langa Tabla Butii, trecatoarea peste inter-fluviul Teleajen-Buzau dintre Ciucas si Tataru-Siriu. Acest punct coincide cu izvorul „oficial” al Raului Buzau prin Paraul Fetei ce coboara chiar de sub Tabla Butii. Deci, in realitate, urcand pe Valea Buzaului, in dreptul comunei Cislau de astazi, oastea valaha n-a continuat spre nord prin Valea Buzaului ci a intrat spre stanga pe Valea Basca Chiojdului, apoi urmand firul unuia din cei doi afluenti (Basca cu Cale sau Basca fara Cale), a ajuns pe plaiul Tataru si pe la Tabla Butii a coborat in Transilvania. Nu stim exact daca a trecut prin Pasul Boncuta (Buzaului) sau a mers de-a dreptul pe Buzoel. Punctele sunt foarte apropiate.
Asadar, din Tabla Butii, drumul medieval al Buzaului se desparte de fratele sau in ale negustoriei care urmeaza Valea Teleajenului. Menirea sa era sa faca legatura dintre Transilvania si Valahia pe o cale cat mai scurta, lesnicioasa si sigura pe unde marfurile sa poata circula spre si dinspre porturile dunarene (Braila). Pentru a satisface aceste cerinte, drumul trebuia sa intercepteze Valea Buzaului si sa coboare apoi spre targul Buzaului(Buzeu). Accesul cel mai bun spre Valea Buzaului se facea pe Valea Basca Chiojdului. Pe hartile vechi intocmite de austrieci, se vad trasate drumuri pe ambele ramificatii din bazinul superior al Bascai Chiojdului, atat Basca cu Cale, cat si Basca fara Cale, ceea ce inseamna ca erau folosite deopotriva. De la confluenta celor doua Basci, drumurile se uneau si intrau pe Valea Buzaului aproape de Cislau.
Tot din Tabla Butii, se desprindea o varianta ce debusa in Valea Buzaului mai pe la nord, trecand prin Valea Siriului, de asemenea pe doua cai-Siriul Mare si Siriul Mic care se uneau la Stearpa. O ruta principala si foarte veche care facea legatura dintre Drumul Teleajenului si Drumul Buzaului, pornea dintr-un punct aflat mult mai la sud de Tabla Butii, in zona vechii localitati Drajna, aproape de Valenii de Munte. De aici drumul urca spre rasarit si coboara in Valea Zeletinului, pe care-o urmeaza pana la confluenta cu Basca Chiojdului intre Calvini si Catina, unde se uneste cu Drumul Buzaului descris mai inainte. Astazi, aceasta varianta este Drumul Judetean 102B (Cislau-Valenii de Munte), foarte utilizat de locuitorii din nordul judetului Buzau pentru a-si scurta drumul spre Bucuresti. Cam asa se prezenta reteaua principalelor drumuri care aveau legatura directa cu Drumul Buzaului.
Prin zona Nehoiu-Nehoiasu-Siriu, cunosc in amanunt o retea de drumuri naturale de carute si care fara indoiala au folosit la vremea lor ca drumuri secundare si scurtaturi spre si dinspre Drumul Buzaului Principal. Voi enumera cateva:
- De la Gura Paraului Catiasu, intre Setu si Chirlesti, se desprinde spre vest prin Valea Catiasului, un drum de carute bine intretinut care trece de satul Curmatura, urca in Satul Catiasu si trecand prin frumosul platou de pe Muntele Pitica (1060m – astazi „Pe Pod la Brad”), se lasa spre Basca cu Cale prin Valea Preseaca Mica. Este actualul drum comunal 63. Din acest drum, de langa resturile catunului Ploscari de pe Valea Catiasului, se desprinde o alta cale ce face la stanga spre Basca Chiojdului trecand prin satul Poienitele si Valea Smacinisului. Astazi acest drum se numeste Drumul Comunal 58.
- Pe Valea Nehoiului, afluent al Buzaului, este bine-cunoscutul drum forestier care prin bazinul superior se ramifica in mai multe directii. Drumul principal intra pe Valea Rastoaca si ajunge pe Basca cu Cale dupa ce coteste spre sud,trece muntele pe la „Lespezi” si coboara pe Preseaca Mica. Pe hartile rutiere actuale,in urma cu cativa ani, acest drum forestier a devenit Drumul Judetean 103P. Din acest drum, in dreptul satului Albinari de pe Valea Nehoiului, se desprinde la stanga (spre sud) un foarte vechi drum de carute care urca la cumpana apelor cu Valea Catiasului, traverseaza valea si de la Poienitele coboara La Chiojdu, pe acelasi Drum Comunal 58.
Aceste cai secundare au legatura cu subiectul, pentru ca in mod cert au servit drept variante de legatura cu drumul principal al Buzaului pentru micii negustori din zona Muntilor Buzaului, dar si ca drumuri de rezerva pentru traficul comercial spre si dinspre Buzau atunci cand drumul de baza era impracticabil din diverse motive: prabusiri de stanci, viituri, alunecari de teren etc. Cu sute de ani in urma asa-zisele drumuri nu aratau nici pe departe ca drumurile solide de astazi.Erau niste drumuri naturale pe care adesea se putea circula doar calare. Nu existau lucrari de protectie, ziduri de sprijin si alte „minuni” tehnologice. Podurile de asemenea lipseau cu desavarsire, traversarea cursurilor de apa facandu-se prin vaduri, adesea de netrecut cand raurile se umflau.
Pe langa asa-zisele drumuri, exista o vasta retea de poteci de plai ascunse pe culmile impadurite, foarte apreciate de contrabandistii ce se fereau de vami,cu atat mai mult cu cat regiunea era atunci zona de frontiera cu Imperiul Austriac. Aceasta practica avea diverse denumiri cum ar fi „spartul plaiului”, „umblatul plaiului” sau „vama cucului”. Personal am explorat foarte multe poteci de plai prin Muntii Buzaului. Am descoperit ca nu exista culme de munte acoperita cu paduri care sa nu aiba pe creasta macar o poteca! Multe dintre ele sunt atat de ascunse si pustii, ca ai impresia ca esti primul trecator din ultima suta de ani! Iti apar in fata ca din pamant stancarii spectaculoase, copaci seculari, grote, dar si urmele lasate de oameni poate cu sute de ani inainte cum ar fi ramasitele unor colibe din piatra. Am ramas din aceste calatorii solitare cu o multime de notite si sute de ore de filmari brute si sper sa am candva timpul necesar sa le prelucrez si sa le dau o valoare documentara demna de a fi impartasita.
Atat drumurile secundare mentionate cat si unele din potecile de munte, sunt insemnate cu mare precizie pe vechile harti austro-ungare, materiale care au stat la baza primelor harti militare intocmite mult mai tarziu de Serviciul Topografic al Armatei din Regatul Romaniei. Pentru ca da, marile imperii ce-si disputau stapanirea tarilor romane, au avut inspiratia si libertatea sa carteze nestingheriti de nimeni teritoriul acestora, au facut harti de precizie uimitoare profitand de ignoranta si naivitatea celor care trebuiau sa fie mai vigilenti. Mai tarziu am simtit cu totii care a fost rostul acestor eforturi care au costat timp si bani: nu poti cuceri o tara si nu-i poti jefui resursele in mod sistematic, daca nu-i cunosti geografia si drumurile. Aceasta logica s-a vazut cel mai bine in cei doi ani de ocupatie germana din timpul primului razboi mondial, dar si dupa, cand aproape toate resursele au fost concesionate firmelor din Germania si Austria. Astazi, drumurile comunale si judetene, precum si multe din drumurile nationale de pe hartile rutiere , sunt acelesi cu drumurile vechi de sute de ani, martorele tacute ale trudei simple si pasnice a localnicilor din generatiile trecute. Exista un instinct aparte al populatiilor din zonele de munte care inspira alegerea si statornicirea drumurilor. Pentru ca ce altceva este o tara decat un trup viu peste care trec anii fara sa-i mute din locul lor, arterele datatoare de viata.
Odata iesit in Valea Buzaului, vechiul drum pornea spre targul Buzaului (Buzeu) urmand aproape fidel traseul pe care trece astazi Drumul National 10 (Buzau-Brasov), si mai departe spre Braila, port dunarean aflat sub stapanire otomana si important punct de tranzit pentru marfurile dinspre Marea Neagra si de pe Dunare. A adus multe avantaje economice localitatilor tranzitate si regiunii aferente. Au aparut hanuri, statii de schimbare a cailor, iarmaroace, targuri,conace boieresti, mori,etc. Este ramas in memoria colectiva, de exemplu, locul de desjugatoare din apropierea Hanului Ciuta de astazi. Sau locul din Viperesti care se numea „Poiana Brasovului”, unde se triau si se dirijau marfurile venite dinspre Tara Barsei catre diferitele rute comerciale. A stimulat, de asemenea interesul pentru mestesuguri al populatiei locale. Se poate spune ca insusi orasul Buzau se afla acolo unde il stim astazi, datorita acestei cai comerciale. A fost aproape ras de pe fata pamantului in mai multe randuri, dar a renascut ca prin minune de fiecare data tot din acest motiv. In fine, e nevoie sa mentionam, fara legatura directa cu subiectul articolului dar necesar pentru conturarea imaginii de ansamblu a pozitiei de centru comercial a orasului Buzau, celebrul „Drum al Bogdanului” care se intersecta la Buzau cu Drumul Buzaului. Era o artera comerciala la fel de importanta ce pornea din Targoviste si mai tarziu din Bucuresti, trecea pe sub Dealul Istrita, apoi prin vadul Buzaului(Maracineni-Vadul Pasii) pornea spre Moldova si Polonia. Este ceea ce astazi se cheama Drumul European 85. Numele i se trage de la cealalta intitulare sub care era cunoscuta Tara Moldovei: „Bogdania”.