Inchisoarea Ramnicu Sarat

În partea de răsărit a Râmnicului, la capătul străzii Ion Mihalache, călătorul remarcă un ansamblu de clădiri dărăpănate din cărămidă ce alcătuia odinioară penitenciarul județean. Cu o vechime de peste un secol, inchisoarea Ramnicu Sarat a devenit cunoscută începând cu anii ’30 ai secolului trecut, când au fost aduși primii deținuti politici. Fosta închisoare din Râmnic va fi reabilitată şi va deveni obiectiv turistic. O vizită aici va fi o experiență unică. Celulele în care au zăcut Corneliu Zelea Codreanu, Ion Mihalache ori Corneliu Coposu nu te pot lăsa indiferent. Până atunci, sperăm doar să nu se prăbușească singură.

Una dintre cele mai odioase temniţe din România, cea de maximă siguranţă de la Râmnicu Sărat, supranumită și închisoarea tăcerii, a fost desființată la 13 aprilie 1963. Fusese construită ca închisoare judeţeană, în timpul domniei lui Carol I, iar printre primii deţinuţi care i-au îndurat ororile au fost țăranii răsculaţi din 1907. Nefiind prea încăpătoare, aici erau trimişi deţinuţii politici consideraţi foarte periculoşi.

Pe timpul dictaturii lui Carol al II-lea, inchisoarea Ramnicu Sarat şi-a căpătat renumele de lăcaş al crimei organizate. Astfel, în noaptea de 29/30 noiembrie 1938 de aici au fost trimişi la ștrangulare 14 deţinuţi şi la mai puţin de un an, în noaptea de 29/30 septembrie 1939, alţi 14 arestaţi fără forme au fost împuşcaţi în curtea interioară.

Inchisoarea Ramnicu Sarat a fost folosită și de regimul comunist în perioada 1948-1963 pentru închiderea liderilor politici democraţi, a înalţilor prelaţi ai bisericii greco-catolice, a generalilor armatei române şi a altor figuri importante ale vremii. Penitenciarul este binecunoscut ca un real infern al ororilor comuniste. Izolarea, înfometarea și bătaia deținuților politici de către gardieni și comandantul penitenciarului, Alexandru Vișinescu, sunt renumite. La Râmnicu Sărat au fost închise mari personalităţi precum Ion Mihalache, decedat aici, Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu.

După 1964 închisoarea a trecut sub jurisdicţia Ministerului Agriculturii, care a transformat-o în depozit şi piaţă de legume – fructe. După 1989, mulți au încercat s-o cumpere şi s-o transforme într-un muzeu al Holocaustului comunist, dar fără succes. Complexul de clădiri, astăzi monument istoric, aparține acum Ministerului Culturii şi este antreprenoriat de Institutul pentru investigarea crimelor comuniste, începând cu 2007, cu scopul amenajării unui muzeu memorial.