Lacul Vulturilor
Alături de Vulcanii Noroiosi și de platoul cu carst pe sare de la Meledic, Lacul Vulturilor din Masivul Siriu este unul din principalele obiective turistice naturale ale județului Buzău. Lacul Vulturilor nu este numai singurul lac glaciar din Carpații de Curbură, ci unicul lac glaciar din Carpați, între Munții Călimani și Masivul Făgăraș, adică pe o distanță de 500 km de creastă!
Pentru adevărații drumeți, cei care iubesc natura și care preferă să bată munții cu piciorul, drumul cel mai ușor spre Lacul Vulturilor, cu o durată medie de patru ore, pornește din micul sat Sasu de pe valea Buzăului. De aici se urmează un drum carosabil în avalul Buzăului și după 1,5 km se traversează valea pe un pod suspendat (refăcut în iunie 2015), accesibil și autoturismelor de cel mult 2,5 tone. Pe malul drept autoturismele pot fi parcate în fața unei pensiuni, deschisă tot din iunie 2015, la altitudinea de 590 m. De la pensiune se urcă ușor, pe marcajul bandă roșie, drumul forestier de pe Valea Neagră (o serpentină fiind evitată pe o scurtătură). După 2,5 km de la confluența Văii Negre cu Buzăul, o săgeată indică la dreapta, „spre lac”, iar imediat, la altitudinea de 820 m, un izvor captat ne obligă la un mic repaus. În continuare poteca (atenție: drumul nu este accesibil ATV-urilor!) urcă destul de abrupt prin pădurea mixtă de foioase și molid, marcajul fiind des, drept urmare orientarea fiind fără probleme. La altitudinea de 1330 m se iese în poiana largă de la Dosu Muntelui, de unde avem o primă perspectivă asupra munților și văii Buzăului.
Din poiană poteca se îndreaptă spre Vest printr-o veritabilă alee orizontală în pădure, la dreapta apar și două izvoare sumar amenajate, iar după ce se iese în gol alpin, având la stânga vârful Bocârnea (1657 m), se ajunge în Poarta Vânturilor (1490 m), marcată printr-o cruce impozantă, ridicată de Jandarmerie. Din acest punct, care își merită cu prisosință numele, se urmează la stânga un drum accesibil și mașinilor 4X4 (care pot urca din Crasna), marcat sporadic cu triunghi roșu. După coborârea unui prim prag glaciar se ajunge la căldarea ocupată de un mare tinov, Lacul Sec și după o altă treaptă glaciară, mai mare, drumețului îi apare perspectiva unică cu Lacul Vulturilor, situat la 1420 m altitudine sub Vârful Mălâia (1662 m), cel mai înalt din Masivul Siriu. La stânga lui se află o cabană de vânătoare, unde se poate înnopta, dacă este deschisă, însă în curte, vara, se află o veritabilă tabără de corturi.
Lacul Vulturilor are o suprafață de 0,9 h, este lung de aprox. 130 m și adânc de peste trei metri. În trecut a fost populat cu păstrăvi, dar azi se pare că trăiesc în el numai boișteni.
De peste un secol se discută contradictoriu asupra originii acestui enigmatic (la prima vedere) lac. Prima teorie, care paradoxal a fost și cea corectă, i-a atribuit o origine glaciară, opera unui ghețar embrionar. Ulterior această teorie a fost abandonată, fiindu-i atribuită fie o origine nivală (?!), fie una de alunecare (Grigore Posea, Mihai Ielenicz, 1977). Școala românească de geografie postbelică, care poate fi considerată, fără a greși, dogmatică, nu a putut accepta un lac glaciar situat în niște munți de nici măcar 1700 m înălțime. S-a ignorat complet morfologia terenului și mai ales microclimatul special al zonei. Din punct de vedere geomorfologic orice glaciolog format în Occident poate constata indubitabil prezența a trei trepte glaciare clasice, care limitează două căldări tipice, cea a Lacului Sec fiind cea mai mare. Acum câteva sute de ani se pare că aceasta mai adăpostea un lac mult mai mare decât cel al Vulturilor, întins pe aprox. 2,5 h. Nefiind însă prea adânc a fost colmatat treptat cu vegetație, un mic ochi de apă se păstrează până în ziua de astăzi. În ceea ce privește Lacul Vulturilor, el este adăpostit într-o tipică cuveta glaciară, limitată spre Sud de o mică morenă, pe sub care curge emisarul lacului. Faptul că într-o zonă cu o înălțime maximă de numai 1662 m s-a dezvoltat un ghețar este explicat clar prin vânturile permanente și puternice care bat încontinuu din Poarta Vânturilor pe o direcție unică, din NE spre SV și care au coborât sever temperatura în culoarul dintre vârfurile Bocârnea și Mălâia, producându-se aici o puternică inversiune termică. Inversiunea termică este direct răspunzătoare și pentru faptul că limita pădurii se afla la numai 1330 m altitudine, cu aproximativ 300 m mai jos decât în celelalte zone ale Carpaților Românești. Nu avem nicio îndoială că acest regim climatic a funcționat și în Pleistocen, acum 30.000 ani, consecință fiind un ghețar (nu embrionar) de tip mixt, pirinean – ghețar de vale, lung de aproape 1,5 km. El s-a topit de mult, însă ne-a lăsat moștenire unul din cele mai splendide lacuri alpine de Carpați: Lacul Vulturilor!
