Lada de zestre
În locuința țărănească românească, ca și în casele boierești din secolul al XVIII-lea, nu se folosea dulapul pentru haine și lenjerie. Funcția acestuia era îndeplinită de lada de zestre (tronul de zestre), care ocupa un loc de cinste în cadrul interiorului, fiind așezată la capătul patului sau pe laviță, ca simbol al femeii măritate, a priceperii ei de a lucra.
În zona Buzăului, lăzile de zestre erau realizate din esențe lemnoase diferite: fag, stejar sau frasin și erau formate din mai multe părți, îmbinate între ele printr-o tehnică cunoscută din antichitate. În ele păstrau țăranii îmbrăcăminte și diferite straie, ștergare ce formau zestrea fetei din casă. După măritiș, fata își lua cu ea lada de zestre.
Ornamentarea lăzii de zestre se realiza prin incizarea și crestarea cu ajutorul unei ștanțe, denumită compas cu gheruță. Motivul central predominant era cercul (cercuri dispuse concentric), denumit și ochi. Cu ajutorul lui erau redate motive de mare vechime, roza vânturilor sau simbolul solar semnificând viața, renașterea, fertilitatea, bogăția, motive regăsite pe toate categoriile de obiecte din arta populară românească și europeană.