Situat în centrul Râmnicului, Palatul Administrativ și de Justiție a fost ridicat în perioada 1895 – 1897, sub supravegherea arhitecților Filip Xenopol şi Constantin Băicoianu. În el au funcţionat, până în zilele noastre, consecutiv, Prefectura Judeţului, Sfatul Raional şi Primăria Râmnicu Sărat.
De-a lungul celor peste 120 de ani de existență clădirea de o remarcabilă valoare artistică (monument istoric) s-a păstrat bine, cu câteva excepții: mozaicul de la parter, scările din partea de est, decorațiunile din sala mare și mecanismul bătrânului ceas din lucarnă, astăzi dispărut. Multe transformări a suferit zona din fața intrării principale în palat. Inițial, acolo a fost amenajat un spațiu verde, fiind mai apoi ridicat un monument al eroilor, mutat între timp și înlocuit cu bustul fruntașului liberal Alecu Tătăranu, înlăturat și el în 1948. A fost urmat, în 1957, de un monument dedicat Răscoalei de la 1907, dărâmat în 1968 și, mai recent, de Lupa Capitolina, încă pe poziție.
Palatul formează cap de perspectivă la străzile Nicolae Bălcescu şi Ion Mihalache. În privinţa celui care l-a construit, aflăm din presa vremii că: întreprinderea construcţiunei palatului administrativ şi de justiţie al judeţului Râmnicu Sărat s-a adjudecat şi aprobat asupra d-lui E. Keller.