Schitul Sf. Gheorghe

Ctitorit la 1596 de către Mihai Viteazul, la sugestia episcopului Luca, schitul Sf Gheorghe compensează dispariția mănăstirilor Motnau, Agaton și Bogoslov.

Basil Iorgulescu spune că: acest dumnezeiesc lăcaș s-a ridicat din nou din temelie în locul unde a fost altă biserică tot de lemn, mică și foarte veche, cu hramul Sfântului și marelui mucenic Sfântul Gheorghe și unde s-au găsit și un pomelnic zugrăvit pe o icoană de lemn, care se păstrează și până acum. Tot de la Basil Iorgulescu aflăm că hramului acestei biserici i se mai adaugă și hramul Bunei Vestiri a Prea Sfintei de Dumnezeu Născătoare. La 1825 Prea Sfinția Sa D.D. Chesarie, episcop de Buzău, aduce la schitul Sf Gheorghe călugărițe, mutând pe părinții monahi la Fundătura și Găvanele. În cadrul schitului s-a desfășurat și-o intensă muncă în vederea educației, aici școlindu-se mulțime de tineri din împrejurimi, sub îngrijirea și directa contribuție a măicuțelor și a stareței Agripina. De asemenea, schitul poseda moară și piuă.

La 1871, la cererea lor, măicuțele sunt mutate pe Nișcov la mănăstirea Barbu, grație vizitei făcută schitului de regele Carol I. Mai târziu, la 1884 – 1886, biserica este descheiată și refăcută în județul Ialomița unde totodată au fost strămutați și împroprietăriți moșneni din zona Munților Buzăului, născând astfel localitatea Muntenii-Buzău.

După desființarea schitului, în chiliile rămase, în număr de patru, s-au stabilit câțiva locuitori. Astăzi, doar zidăriile locațiilor se întrezăresc printre buruieni, resturi dintr-un beci și piatra de altar. Vechea curte, între timp, a fost împădurită.

Diana Gavrilă