Trans Cislau
Drumul județean 102C, cunoscut mai nou ca Trans Cislau sau Drumul Doamnei Neaga, este cel mai nou drum cu potențial turistic din județul Buzău. Porțiunea cu viraje, reabilitată în 2021, se află între localitățile Buda Crăciunești și Cislău, are o lungime de aproximativ 11 km și atinge 440 m altitudine. Drumul este o scurtătură peste deal între comunele Cislău (BZ) și Albești Paleologu (PH).
Trans Cislau te duce imediat cu gândul la Transalpina și Transfăgărășan. E exagerat. Pe numele lui adevărat DJ102C, drumul, vechi de când lumea (pomenit în Dicționarul lui Basil Iorgulescu din 1892), unește peste deal satele dintre comuna Albești-Paleologu din Prahova, cu două sate ale comunei buzoiene Cislău; sau DN 1B (Ploiești-Buzău), de DN 10 (Buzău-Brașov). Noutatea constă în reabilitarea (asfaltarea) drumului în porțiunea buzoiană, de la intrarea lui în județ, înainte de Buda Crăciunești, până la Cislău, adică fix un sfert din întreaga lui lungime. Șoseaua, în scurta ei porțiune buzoiană, este spectaculoasă, cu multe curbe strânse și multă pădure în jur, doar că-i cam îngustă.
În sens invers, pe un asfalt vechi dar decent, suficient de lat, Trans Cislau intră în județul Prahova pe la Mireșu Mic și continuă prin Sângeru, Mârlogea, coborând apoi prin Apostolache, Valea Cricovului, Priseaca, Coșerele, Gornet-Cricov, Țărculești, Mocești, Străoști, Plavia, Valea Pietrei, Orzoaia de Jos, Orzoaia de Sus, Urlați, Schiau și Valea Mieilor până la Albești-Paleologu, unde se termină în intersecția cu DN 1B.
DJ102C, care unește județele Buzău și Prahova, acum în totalitate asfaltat, a creat practic o rută nouă pentru localnici și pentru turiști. Poate fi luat în calcul de turiști și ca alternativă la varianta Cislău – Vălenii de Munte. Trans Cislau are 45 km lungime, o diferență de nivel de 350 m și un maxim de 440 m altitudine, undeva între Scărișoara și Buda Crăciunești, în partea lui buzoiană. Atracții turistice notabile găsim mai mult în partea prahoveană.