Vechile bazine

După inaugurarea bazelor de tratament acoperite de la Sărata Monteoru și a modernului ștrand cu apă sărată din vale, încăpător și aerisit la începutul anilor ‘70, vechile bazine (mici, înghesuite, incomode și de-a dreptul obosite) din buza dealului au devenit neinteresante, pierzând treptat atenția publicului. Ruinele lor încă există undeva în apropierea (spatele) Izvorului nr. 6 și au statut de monument istoric.

Primele băi (bazine) cu apă sărată din viitoarea stațiune au fost construite între 1888 și 1895, la baza dealului de pe versantul stâng al văii, peste gârlă de viitorul Cazino, aflat atunci în stadiu de proiect. Vechile bazine funcționau ca o bază de tratament în aer liber. În apa sărată se stătea timp de-o clepsidră, nu mai mult. Îmbăierea aici era considerată de fițe, saramura locală fiind socotită de cea mai bună calitate și atrăgând multă lume, chiar și străini. Azi oamenii se îndoiesc de calitatea apei sărate din bazine. Din câte știm aceasta provine din aceleași foraje și este vândută piscinelor private cu vreo sută de lei metrul cub.

Apa a fost întotdeauna din foraj, se (ex)trăgea și se depozita sus pe deal în niște bazine tehnice, apoi prin cădere era adusă în scăldători. Azi apa uzată din piscinele celor două baze de tratament este pompată înapoi în stratul freatic, după o filtrare sumară. Ca fapt divers, nămolul terapeutic folosit în stațiune nu este din surse locale, ci este adus de la Techirghiol, unde se și returnează când devine inutilizabil.