Bazaconii Wikipedia

Probabil majoritatea articolelor Wikipedia conțin erori. Cu ceva ani în urmă, dorind să corectez câteva erori flagrante găsite prin niște explicații docte oferite pe degeaba de Wikipedia, mi-am făcut chiar și cont. Se întâmpla pe vremea când Google habar n-avea de wikipedia, iar paginile wiki erau pe la coada internetului. Ce-am remarcat? Existau de pe vremea aceea mentori (oameni superiori, atotștiutori, cu putere de decizie și asupra textelor fraierilor), de exemplu, cu mii și chiar zeci de mii de contribuții, din domenii variate. Sincer vorbind, e greu de imaginat că pot exista astfel de specialiști. Ei sunt cel mult un fel de documentariști, poate pe domenii care nu le sunt străine. Doar caută informații despre subiect (pe net, că doar nu merg pe teren sau la bibliotecă) și le reformulează conform tiparului Wiki. Nu stăpânesc subiectele, deci nu-și pot da seama dacă informațiile culese și apoi publicate sunt reale / exacte. Foarte siguri pe ei, le lansează online sub umbrela Wiki, oferindu-le credibilitate. Eu n-am un domeniu în care mă consider specialist. Dar despre multe subiecte familiare mie am căutat informații suplimentare, chiar și pe Wikipedia, și-am fost uimit de inepțiile găsite acolo. Câteva, mai micuțe, am reușit să le dreg, dar pe cele grave, nu. Și cu imaginile cam tot așa. Problema e că, în ultimii ani, fake-urile lor involuntare sunt tot mai vizibile.

Trimiteri spre Wikipedia facem la modul orientativ, când nu se cere rigoare. Chiar dacă subiectul este mai OK tratat în altă parte, uneori alegem wiki pentru că nu-și schimbă adresele paginilor. Tot e ceva…

Daniel Petre