Cultura Monteoru

Cultura Monteoru din epoca bronzului și-a luat numele de la localitatea Sărata Monteoru. Colecţia de artefacte aparţinând epocii bronzului aflată la Muzeul Judeţean este constituită aproape în exclusivitate din materiale aparţinând culturii Monteoru. Aşezările monteorene aflate în curs de cercetare se găsesc pe locuri înalte, bine protejate, fortificate natural sau artificial. Alături de necropole, în curs de cercetare se află şi complexul de cult de la Sărata Monteoru – Poiana Scoruşului, spaţiu dedicat practicilor religioase, ritualice, zonă aflată în imediata apropiere a aşezării din punctul Cetăţuia.

Stațiunea arheologică de la Sărata Monteoru reprezintă un complex de așezări și necropole datând din neolitic (Cultura Băiești – Aldeni și Cucuteni B) și epoca bronzului (Cultura Monteoru). Necropolele din epoca bronzului se află pe colinele și terasele de la Cetățuia (283m) și Poiana Scorușului. Săpăturile au fost începute de Eduard Honzik, care a adunat o colecție importantă de fragmente ceramice și alte obiecte pe care le-a donat Muzeului din Berlin. Apoi, profesorul Hubert Schmidt, împreună cu Eduard Honzik, publică un prim articol pe acest subiect în anul 1907. Cercetările sunt continuate de profesorul Ion Nestor. Prima prezentare completă a descoperirilor de la Sărata Monteoru și atribuirea numelui de CULTURA MONTEORU se datorează lui Ion Nestor și lucrării sale din 1933, care scoate în relief caracteristicile Culturii Monteoru, distincte în contextul Epocii Bronzului românesc și european.

Cetatuia

Este situată in punctul La Prag, pe dealul omonim. A fost descoperită în anul 1895 de arhitectul militar Eduard Honzik, arheolog amator, care coordona atunci realizarea complexului balnear și de agrement al familiei Monteoru. Cuprinde un bogat complex arheologic de locuiri neolitice și din epoca bronzului, completat cu un cimitir din aceeași perioadă, precum și resturi materiale din Hallstatt-ul timpuriu (prima epocă a fierului), din epoca geto-dacică, din secolul al IV-lea d.Hr. De asemenea, s-a mai descoperit o mare necropolă de incinerație din secolele VI-VII d.Hr., pe platourile Scorușului și Colului, aparținând populației românești, cu un caracter creștin și dominant romano-bizantin, dar și urme din secolul al XII-lea. Pe platoul de la sud-est de Cetățuia, pe Col și în Poiana Scorușului, au fost cercetate vestigiile unei locuiri din secolele VI-VII și necropola de peste 1.600 de morminte din aceeași perioadă. Ceramica descoperită cuprinde două tipuri: autohtonă, de origine daco-romană, și slavă. Împreună cu vasele din lut s-au găsit și mărgele din sticlă și cornalină, fragmente dintr-un pahar de sticlă, amnare, cuțitașe și săgeți de proveniență avara, fibule cu trei sau cinci butoni, din bronz ori argint aurit, catarame din bronz și fier, cercei bizantini din argint cu granulații, o aplică lucrată în aur etc.