Cascada Casoca

Cum găsim cascada Casoca? La ieșirea (spre Brașov) din comuna Siriu se ramifică la dreapta un drum parțial forestier care urcă pe Valea Cașoca, afluent pe stânga al Buzăului. Șoseaua se strecoară printre pitoreștile gospodării țărănești ale satului Cașoca, apoi printr-un sector mai strâmt al văii, unde râul se prăbușeste într-o primă cădere de apă, Cascada Martinu, înaltă de doi metri.

După 5.5 km se urmează la dreapta un alt drum forestier, care traversează valea, însă după numai 50 m, înainte de podul de beton de peste Cașoca, se coboară puțin abrupt la stânga și drumețul se află imediat în fața uneia din cele mai frumoase căderi de apă din toți Carpații Românești: Cascada Casoca, după un alt toponim, Cascada Pruncea. Apele Văii Cașocăi se prăbușesc într-un bazin adânc de la opt metri înălțime, peste un prag vertical din gresii de Tarcău. Locul are un farmec deosebit, în orice anotimp, atrăgând nu numai turiști, fotografi, dar și pe cei care doresc să-și imortalizeze cel mai fericit eveniment din viață, căsătoria, cu o poză inedită și de neuitat.

Liviu Vălenaș