Tabla Butii

Pasul Tabla Butii, o trecătoare cocoțată la 1340 m altitudine, este situat în punctul de întâlnire a trei județe (Prahova, Brașov, Buzău), în munții Tătaru, deasupra izvoarelor râurilor Buzău și Teleajen.

Un vechi drum roman traversează munții pe aici. O cetate romană refăcută parțial de mai multe ori în ultimile două milenii a fost folosită cu intermitențe, ca redută, până prin 1916. Pe aici a trecut și Mihai Viteazul în drumul lui spre Transilvania, în 1599. Aici, în zona trecătorii Tabla Butii, cele din urmă lupte soldate cu multe pierderi s-au dat în Primul Război Mondial. Locul a fost marcat printr-un monument (cimitir) al Eroilor. În fiecare an, în ziua de 6 august are loc aici o manifestare în cinstea soldaților căzuți pe aceste meleaguri. Numele Tabla Buții provine de la tablele ștanțate, aplicate în trecut pe butoaiele cu marfă, când se făcea vama.