Biblioteca V Voiculescu

Prima bibliotecă publică buzoiană a fost înființată în 1873 de profesorul Basil Iorgulescu. Din septembrie 1984 sediul bibliotecii județene numită astăzi V. Voiculescu se stabilește pe str. Unirii 140 A, într-un imobil de patrimoniu construit în 1914 de arhitectul Grigore Cerchez. În cursul ultimei reabilitări, niște băieți au pus ochii pe frumoasa clădire și au confiscat-o. Pentru moment, biblioteca funcționează în Galleria Mall. Biblioteca V Voiculescu nu este un monument istoric (cum informează lapidar Wikipedia), ci o importantă instituție de cultură găzduită până mai ieri de o clădire deosebită.

Date importante

1873. Profesorul Basil Iorgulescu înfiinţează prima bibliotecă publică la Buzău. 1893, 9 noiembrie. Biblioteca începe să funcţioneze cu denumirea de Biblioteca publică a Buzeului – Carol I. 1932, 14 aprilie. Se înfiinţează Biblioteca Nicolae Iorga ca bibliotecă a oraşului Buzău. 1933. Biblioteca primeşte numele Alexandru Marghiloman și va funcţiona până în 1939, când este închisă. 1944, august. În urma retragerii armatelor hitleriste și a bombardamentelor, Palatul Comunal (unde erau depozitate cărţile și arhiva) este în parte distrus. Sunt recuperate doar aproximativ 800 de volume, ce formează fondul de carte al bibliotecii, cu un nou local în str. Victoriei nr. 37. 1948. După epurarea tuturor cărţilor burgheze și dispariţia definitivă a cărţilor donate de Alexandru Marghiloman, biblioteca se mută în str. Nae Stănescu nr. 48. 1949. Biblioteca primeşte numele Al. Sahia și se mută în bd. N. Bălcescu nr. 14 (vizavi de Palatul Telefoanelor). 1951. Se înfiinţează Biblioteca Orăşenească Buzău, cu sediul în str. Unirii nr. 170, într-o casă naţionalizată. Cartea cu numărul 1 de inventar se află și azi la secţia împrumut adulţi. 1973. În funcţie de schimbările administrativ-teritoriale, ea a fost, pe rând, bibliotecă regională, raională, municipală, iar din acest an a devenit biblioteca judetean Buzau, for metodologic pentru toate bibliotecile din judeţ. 1984, mai. În urma demolării clădirii din str. Unirii nr. 170, biblioteca îşi stabileşte sediul, pentru scurt timp, în bd. N. Bălcescu nr. 20 (actualmente Inspectoratul Școlar Județean). 1984, septembrie. Sediul Bibliotecii Judetene Buzau se stabileşte definitiv pe str. Unirii nr. 140 A, într-un imobil de patrimoniu. 1985, ianuarie. Începe să funcționeze cu toate serviciile. 1991, 27 septembrie. Se acordă Bibliotecii Judeţene numele lui V. Voiculescu. 2004, 5 ianuarie. Biblioteca V Voiculescu lucrează în sistem informatizat. 2019, 1 august. Biblioteca este evacuată și mutată în Galleria Mall pe o perioadă nedefinită, pentru reabilitarea sediului. 2023, octombrie. Biblioteca Judeteana Buzau rămâne pe drumuri, după confiscarea sediului. O poveste frumoasă, cu final neașteptat.

Sediul

Teoretic, Biblioteca V Voiculescu este găzduită de un imobil de patrimoniu, construit în 1914 de arhitectul Grigore Cerchez la solicitarea lui Constantin Garoflid şi a Athinei Garoflid, mama acestuia. C. Garoflid a fost deputat şi senator în mai multe legislaturi şi ministru al Agriculturii în patru guverne. A fost iniţiator şi preşedinte al Academiei de Agricultură şi al altor instituţii din domeniu. După moartea sa, clădirea este vândută din cauza unor probleme financiare. Vânzarea se face către Ministerul Finanţelor, imobilul fiind transformat în sediul Administraţiei Financiare Buzău. De atunci, până când devine sediul Bibliotecii Judeţene V. Voiculescu, clădirea a mai fost pe rând primărie, direcţie agricolă, sediu al întreprinderii Avicola şi al Miliţiei Buzău. Practic însă, Biblioteca Judeteana Buzau a rămas pe drumuri, sediul acesteia, aflat în curs de reabilitare, fiind recent confiscat în scop turistic.😀