Izvorul 6, de stomac

Apa Izvorului 6, captată de pe o culme de deasupra Săratei Monteoru, este condusă spre un terminal lucrat în calcar cochilifer, foarte accesibil, amplasat la stradă în zona centrală a stațiunii. Calitățile curative ale acestei ape au fost confirmate de Institutul de Biologie.

Izvorul 6, de stomac, este unul dintre cele aproximativ 15 izvoare minerale identificate și captate de Grigore Monteoru în 1895, la înființarea stațiunii Sărata Monteoru. Izvorul 6 nu a putut fi folosit vreme de câteva zeci de ani, până prin 2012, când a fost decolmatat și reabilitat. Pentru că debitul i-a scăzut iarăși, o nouă reabilitare, dar și o reamenajare au avut loc în 2023. În imediata apropiere se află vechile bazine ale stațiunii, de la 1888.

Specialiștii recomandă unul, maximum două pahare pe zi din apa clorurosodică băută înainte de masă. Aceasta stimulează digestia, împiedică balonarea, ameliorează sau vindecă ulcerul gastric și duodenal, gastrite, duodenite, dismicrobism intestinal, litiază biliară, enterocolite, pancreatite, indigestii acute. Pentru că este un izvor cu efecte puternice, medicii recomandă consumul acestei ape doar sub îndrumare de specialitate. Dacă este consumată după bunul plac, apa Izvorului 6 poate crea mari probleme persoanelor care suferă de gastrită hiperacidă și litiază biliară cu calculi eliminabili.