Palatul comunal
Clădire emblemă a orașului Buzău, Palatul Comunal a depășit de mult un veac de existență. Construit între anii 1899 şi 1903, palatul din centrul orașului a fost cea mai impunătoare construcție comunală din Regat, supremație care a durat până în 1918. De câțiva ani se discută despre accesul publicului vizitator în turnul cu ceas, și chiar de transformarea întregului palat în muzeu. Sau măcar într-un obiectiv turistic adevărat, pentru că acum este doar o clădire publică măreață și frumos iluminată.
Nicolae Iorga afirma, în 1902, cu prilejul unei vizite la Buzău, că va fi, neîndoielnic, cea mai frumoasă primărie din ţară şi o podoabă de mare preţ pentru Buzău. Palatul este simbolul arhitectonic al Buzăului de peste un secol. A fost ridicat în timpul mandatului de primar al liberalului Nicu I. Constantinescu, edilul pe vremea căruia Buzăul a cunoscut cea mai importantă etapă a dezvoltării sale.
Palatul Comunal a fost înălțat din cărămidă arsă, pe un soclu de piatră, în locul fostei grădini publice. Are parter, etaj şi turn cu ceas. La ridicarea zidurilor groase s-a folosit piatră de Ciuta şi din carierele din Dobrogea şi Câmpulung. Proiectul a fost realizat de arhitectul Alexandru Săvulescu, unul dintre întemeietorii Şcolii de Arhitectură din Bucureşti. Cea mai cunoscută lucrare din portofoliul său este Palatul Poştelor şi Telegrafului din Bucureşti, construit între 1894 și 1900.
Palatul este cea mai flamboaiantă creaţie a lui Săvulescu, într-un stil foarte particular care combină elemente neoromâneşti, în parte redate într-o matrice Art Nouveau, cu motive arhitecturale locale inspirate din cele care se găsesc la casele de negustori sau boieri buzoieni, precum şi forme decorative ce fac trimitere la viţa de vie, simbolizând o importantă componentă a economiei zonei. Capitelele de coloană sunt la rândul lor încoronate de ample pedimente, amintind de cele ale vechilor conace boiereşti de factură otoman balcanică, decorate cu monograma PC (Palatul Comunal), înconjurată de vrejuri şi struguri de viţă de vie. Capitelul însuşi este format dintr-o interesantă compoziţie din frunze de viţă de vie (Valentin Mandache, expert în case de epocă). Coloanele sunt din piatră de Cararra, iar inscripţia Palatul Comunal de pe frontispiciu a fost bătută în marmură de Cararra, de către sculptorul Themistocle Vidali, din Ploieşti. Impozanta construcţie a fost inaugurată în toamna anului 1903 iar recepţia s-a făcut la 16 decembrie 1903, în prezenţa unor personalităţi ale vremii, precum Regele Carol I, prinţul Ferdinand, Armand Călinescu, Tache Ionescu, Nicolae Iorga, Alexandru Marghiloman şi alţii.
Dintre toate încăperile, sala de recepţii a reprezentat, până la distrugerea ei în timpul incendiului din noaptea de 27 spre 28 august 1944, o bijuterie cu ornamente în stil veneţian. În mijloc se afla o masă din stejar masiv, cu picioare ce se terminau cu capete de lei. Camera mai conţinea scaune capitonate, covoare şi o colecţie de tablouri ale unor pictori renumiţi. Aici s-a desfăşurat ceremonia de inaugurare din toamna anului 1903 şi apoi, anual, şedinţele de învestire, după alegeri, a administraţiei comunale, şedinţele solemne dedicate marilor momente ale istoriei naţionale. Sala de recepţii a găzduit, de asemenea, importante manifestări artistice, precum concertul din 26 mai 1928 al duetului Bianca Soraya şi Dimitrie Onofrei, de la Opera din Chicago, matinee şi festivaluri artistice organizate de Societatea Amicii Artei, conferinţe şi baluri ale diferitelor societăţi ale foştilor luptători.
Palatul comunal a fost bombardat la 8 august 1944 de avioane britanice, iar în noaptea de 27 spre 28 august a fost incendiat. Pentru a fi ferite de bombardamente, mai multe tablouri care ornau pereţii sălilor din Palat, lucrări semnate de Alexandru Moscu, Petre Bulgăraş sau Ignat Bednarik, au fost transferate la primăria comunei învecinate, Simileasca, de unde doar puţine din ele au mai fost recuperate după război.
Demn de menţionat este că măreţia Palatului Comunal din Buzău le-a atras atenţia militarilor germani care se retrăgeau din Moldova din calea sovieticilor. Clădirea apare într-un documentar filmat în 1944 de operatori ai armatei germane.
