Cautand galerii romane
Ani la rând am visat că localizez și explorez străvechi galerii romane săpate în calcarul Istriței, pe Dealu Mare. Aveam două probleme. Prima era că nu știam unde sunt și cum să ajung la ele. Cea de-a doua, că am ceva probleme locomotorii și nu mă pot deplasa pe jos, fără dureri, mai mult de câteva sute de metri, nu pot nici urca, nici coborî prea mult.
Cu vreo cinci ani în urmă se oferise să-mi deconspire câteva foste galerii romane un tânăr din Breaza, Aurel Lupu. Drumul pornea de la vechea biserică din Bădeni și urca pe o coastă, pe lângă niște garduri, printre mărăcini. Peretele grotelor se zărea undeva deasupra, destul de departe. După ceva urcuș, în care distanța nu părea să se fi micșorat, am abandonat, cu gândul că vor mai fi ocazii și altădată, poate mai comode. Și-au mai trecut niște ani, în care pofta-mi tot crescuse. Într-o zi, la meșterul pietrar Moacă fiind în vizită, l-am întrebat de galerii. Normal că le știa și s-a oferit să mă însoțească când voi veni cu o mașină de teren, așa cum i-am propus. Și-a mai trecut un an, în care meșterul și-a reconfirmat disponibilitatea în mai multe rânduri.
Și-a sosit și ziua mult așteptată. Dar meșterul meu avea ceva probleme tehnice și m-a pasat unui vecin care venise în vizită, Vasile. Și uite așa m-am pornit cu Vasile la drum, că știa bine terenul din copilărie, de când ieșea cu vacile. Și dă-i, și urcă. Vreo cinci km pînă în vârf, cu mașina, drum rupt, de piatră, desfundat pe alocuri pe sus, pe culme, prin pădure, cu noroiul până la praguri. Apoi încă vreun kilometru, doi, la vale, tot cu mașina, să ne apropiem cât mai mult. Apoi a venit momentul să abandonăm mașina și să ne pornim pe jos, prin soare. Uite, până colo, să trecem de râpa asta, mi-a zis Vasile. Și-am traversat o râpă, două, trei… După vreo zece minute am întrebat dacă mai e mult. Nuuu. Imediat ajungem. După alte câteva minute, la insitențele mele (uitasem să-l informez din vreme că mă deplasez greu), mi-a arătat o cruce de piatră, mult în vale, ca reper. Să tot fi fost vreo juma de kilometru până la ea… M-a cam luat cu amețeală. Am tras aer în piept și-am continuat cu grijă coborârea.
Într-un final, Vasile m-a informat că am ajuns. Mare lucru n-am găsit. La cum arăta locul, e posibil să fi fost câteva guri de acces în galerii, odată, dar intrările probabil se surpaseră. Ceva mai încolo, în aceeași muche, am găsit o mică firidă care s-a dovedit a fi intrarea într-o adevărată galerie. Din păcate, rătăcisem lanterna iar lumina de la telefon era insuficientă pentru înaintare, așa că mi-am terminat cursa subterană cu obstacole după numai câțiva zeci de metri. Din acel loc, galeria, denivelată și întortocheată, continua în cel puțin două direcții. La ieșire am urcat pe maidanul de deasupra ei. Destul de departe de gura grotei am găsit un găuroi de patru-cinci metri adâncime și cam tot așa în diametru, care era clar o surpare a unui tavan de galerie. Prin vegetația abundentă care îl năpădise se zăreau două mari găuri negre. Inabordabile, din păcate, pentru amatori ca noi.
Care este partea amuzantă? Ei bine, de la intrarea în galerie până în vale, la monumentul Cloștii cu puii de aur, adică locul din care plecaserăm în mica expediție era fix un kilometru în linie dreaptă, urcuș acceptabil. Iar noi făcuserăm mult peste o oră, urcaserăm, traversaserăm și coborâserăm aproape tot dealul Istrița, parcurgând vreo zece kilometri, din care trei-patru pe jos… Mai mult, din locul de unde abandonasem urcușul dinspre Bădeni la prima tentativă până la intrarea în grotă să tot fi fost cel mult juma de kilometru. Și să nu uităm că de la grotă a trebuit să ne întoarcem tot pe jos, prin soare, până sus, la mașina abandonată undeva, hăt, atât de departe!
UPDATE
O nouă explorare în zonă, ceva mai bine organizată, am întreprins în vara lui 2019, cu ocazia zilei porților deschise pe șantierul arheologic de la Gruiu Dării, aflat nu departe. Ne-au însoțit localnici și turiști. Am descoperit și cercetat sumar patru galerii lungi și ramificate, dintre care doar una cu acces facil, celelalte surpate. Am găsit urme contemporane de foc de tabără și oase. Drumul spre ieșire era marcat cu sfoară. Astfel, bilanțul propriu a ajuns la opt tuneluri, dintre care cinci în zona Pietroasele, două pe dealul Ciolanu și unul la Năeni.
