Cob Village

Cob Village, sătucul de lut din Berca, este un complex turistic mai altfel, fiind realizat în mare parte din cob și din materiale refolosite. Locul poate găzdui astăzi 32 de persoane în condiții deosebite de confort. Este un loc special și fotogenic, interesant de descoperit, o atracție turistică în sine….

Am vizitat pe furiș Cob Village în 2014, când era încă în construcție și părea un șantier abandonat. Vuise mult presa buzoiană despre acest proiect pentru a nu profita de ocazia de-a arunca o privire. În partea din spate am găsit patru case din cob, de forme nedefinite, împărțite în patru fiecare, ca niște bucăți de pizza. Fără colțuri, cu acoperișuri plate, cu parbrize refolosite pe post de ferestre, cu niște sticle goale de vin înfipte dintr-o parte în alta în pereți, pe post de luminatoare. Separat, la stradă, o clădire ceva mai normală, foarte spațioasă, cu posibile destinații multiple: bucătărie, restaurant, spații administrative și de locuit, spre spate. Cu loc mare de parcare în față și cu o grădină pe acoperiș. Cu alei pietruite între căsuțe, cu foișor și multă verdeață în jur. Cu belvedere la dealuri și cu un loc de joacă retras, bine conturat încă de atunci. Am socotit că locul respectiv ar fi putut adăposti un autocar de cel mult 40 de persoane, cu tot cu conținut, o raritate pentru acea zonă.

Între timp, cu perseverență și chinuială, Cob Green Village a fost pus treptat pe picioare. N-am mai avut ocazia să trec pe acolo după inaugurare, dar cel puțin de la pandemie încoace pare bine văzut și foarte apreciat virtual.