Ursul
Era pe timpul coasei, dimineața, pe la șase și jumătate. Tata avea de reparat o roată de căruță, așa că se trezise mai devreme, cum îi era obiceiul, și se apucase de treabă. Veniseră și băieții la a căror roată lucra tata, să-l ajute. Erau vreo trei, Sorin al lui Ionică Chiosac, Gigel Bundaru, și își vedeau de treabă, glumeau, cum le era obiceiul. Mama, pregătea să dea mâcare la găini, când aude zarvă mare pe drum. Iese să vadă ce se întâmplă așa dimineață de e atâta gălăgie. Pe Drumu’ ăl Mare, ulița principală a satului, Mitica al tanti Lionorii, cu vreo câteva femei, care aduseseră caprele la rând, stăteau de vorbă pe canapea, la Voinea. Când, ce să vezi, o ditamai dihanie de urs își face apariția dinspre coasta Bisericii. Lumea, care venea dinspre Circegi, a început să țipe în spatele ursului. Acesta, speriat, nu mai nimerește drumul pe unde a venit, așa că o apucă spre sat. Lume în spate țipând, lume în față, la fel, ursul o apucă pe ulița Popeștilor. Mama, vazând ursul trecând pe la poarta, în sus, aruncă strachina cu boabe, și fuga, pe potecă, la tata să-i spună, că de strigat… nu mai era cazul. Când a ajuns la tata, ursul era deja aproape de ei. Hăituit din toate părțile, săracul urs nu mai vede drumul înainte, pune două labe pe gardul lui nea Mitu Anton și sare în curtea omului. Nea Mitu curăța porumb stând jos, pe treptele casei, concentrat la treaba lui. Tanti Maria cobora cu mâncare pentru păsări, către poartă, unde avea cotețele, când, ce să vezi: URSUL! Atât a mai apucat să facă, un pas în dreapta, să se întoarcă și să strige „MITULEEE, URSU’!”, scăpând castronul cu boabe jos. Nea Mitu, calm, ridică privirea și se uită către fundul grădinii, de unde se aștepta să vadă ceva, cum era și normal, pentru că într-acolo era pădurea, coasta Bisericii. Nevăzând niciun urs, îi răspunde femeii „TE MÂRLEȘTE URSUL, UNDE DRACU’ VEZI TU URS?”. Când întoarce capul, ursul la un metru de el. A încremenit săracul om. Ursul și-a văzut de treaba lui, apucând-o spre pădure. Multă vreme s-a râs pe seama întâmplării cu ursul. Atunci era plină ulița. Trăia tata, cumătra Zenovia, tanti Maria, nea Mitică Colțeanu… Dumnezeu să-i odihnească! Acum… ulița e pustie, gardurile s-au prăpădit și ele, porcii mistreți au intrat până în fața casei, în grădină. Caută mâncare… au scormonit în jurul porumbarului, iar mama stă cu furcoiul la ușă, de teamă. Și, ce era odată de râs, azi pare un coșmar pentru cei care mai sunt.
Marcel Popa