Bisericuta din Jetu

Ani de zile am trecut pe lângă ea fără să o observăm. Într-un târziu, am descoperit uimitoarea bisericuta din Jetu, monument istoric, chiar la șosea, pe drumul care leagă Buzăul de Brașov, bine ascunsă privirilor de vegetația abundentă.

Lacașul, decupat parcă din poveștile de demult, se află în satul Lunca Priporului, fostul cătun Jețu, are cam două secole și se încăpțânează să găzduiască, încă, slujbele enoriale. Interiorul și exteriorul sunt aproape neatinse de minunile tehnice ale ultimelor două veacuri. Edificiul arhitectural a fost ridicat după un plan dreptunghiular cu naos, pronaos, altar și un pridvor deschis. Biserica este din lemn de stejar, netencuită, cu fundație de piatră și este acoperită cu șindrilă. Bisericuța, cu hramul Sfinții Împărați, a fost declarată monument de arhitectură de interes național. Poate fi admirată pe fugă, în doar câteva minute. Lângă gard există loc de parcare, iar poarta este deschisă. Dacă doriți să și intrați în biserică, într-o vreme cheia putea fi cerută de la magazinul de peste drum.