Izvoranu este o mănăstire dispărută. Biserica ei, cu hramul Sf. Nicolae, poate fi încă vizitată în Izvoranu, comuna Tisău. Prima menţionare documentară a mănăstirii datează din 25 mai 1604, când Radu Şerban întăreşte mănăstirii Izvorani şi părintelui mitropolit Luca toate moşiile şi satele cumpărate de acesta şi dăruite mănăstirii. Că Luca din Cipru, episcop de Buzău (1583-1603), apoi mitropolit al Ţării Româneşti (1603-1629), este ctitorul mănăstirii aflăm din hrisovul lui Alexandru Iliaş, emis la 15 iunie 1617, în care se arată că aceasta iaste zidită şi întemeiată din temelie de cinstitul şi preacinstitul părinte arhimitropolit.

Informaţii despre ctitor şi epoca în care a fost ridicată mănăstirea apar şi într-un document din 12 septembrie 1647, prin care Matei Basarab îi cere lui Jipa din Verneşti să despăgubească pe nepoatele lui Prălea din Izvorani, pentru moşia lor de la Izvorani. Domnul arată că moşia fusese împresurată de episcopul Luca, atunci când ele au fost ieşit de aici den ţeară, încă de în zilele lu Mihail voevod, de când (cu) răutăţile, de au fost pribeage în Țara Ungurească, perioadă în care au făcut unchiu tău (episcopul Luca, n.n.) mănăstire pre ocina lor de la Izvorani.

Mănăstirea a fost ridicată în timpul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), fiind gata în anul 1600, când Nicolae Pătraşco, fiul şi locţiitorul domnului, îi dăruieşte două vaduri de moară pe apa Buzăului. În calitate de strănepot al ctitorului, Jipa postelnicul din Verneşti (fiul lui Lorinţ, nepotul lui Luca şi al jupânesei Voica din Verneşti) trebuia, conform obiceiului timpului, să răspundă pentru datoriile rudei sale răposate. După moartea episcopului, urmaşii săi nu şi-au putut îndeplini obligațiile ctitoriceşti astfel că la începutul domniei lui Matei Basarab, Izvoraniul ajunsese mănăstire domnească, fără să ştim care domn a hotărât această schimbare de statut. La 8 martie 1634, Matei Basarab confirmă scutirile mănăstirii arătând că: după preastavleneia răposatului părintelui vlădicăi Lucăi, rămas-au a fi aciastă sf(ântă) mănăstire domnească, ca și alalte mănăstiri domneşti.

Cu toată această afirmaţie, urmărind evoluţia ulterioară a mănăstirii, am constatat că drepturile ctitoriceşti ale rudelor răposatului mitropolit Luca au fost restabilite. (vezi sursa)