Biserica din Fundul Catinei

Bisericuța de lemn o găsiți în localitatea Valea Cătinei, comuna Cătina. A fost ridicată de Simion Călugărul, în ultimul sfert al veacului al XVI-lea. La 1595 acesta scrie, cu cinabru, deasupra ușii din stânga altarului, o însemnare despre victoria lui Mihai Viteazul asupra turcilor, la Călugăreni. Construită din lemn, biserica monument istoric a înlocuit un alt lăcaș, mai vechi, al schitului Fundu Cătinii, aflat la câteva sute de metri nord-vest de actualul monument. Poartă hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Biserica din Fundul Catinei a fost reparată și resfințită în 2007.