Balciul de Sanziene
La 1716, acum mai bine de trei secole, Dimitrie Cantemir scria despre Dragaica în celebra sa lucrare Descriptio Moldaviae. În aceeași perioadă, italianul Anton Maria del Chiaro menționa spectacolul Drăgăicii în satele din Muntenia, descriind dansul popular specific zilei de 24 iunie. În 2023, Târgul Drăgaica are loc între 9 și 25 iunie.
Drăgăicile, cunoscute și sub denumirea de Sânziene, mai ales în Transilvania, sunt ființe mitice, create de imaginația populară prin simbioza dintre păgânism, vrăjitorie și creștinismul primar. Istoria lor se întinde cu mult înainte de nașterea Mântuitorului, cultul lor având rădăcini străvechi, care merg până la preotesele zeițelor antice grecești (Demetra) și romane (Ceres) protectoarele belșugului, recoltelor și fertilității. Despre târgurile și ritualurile Drăgăicii se poate vorbi în Țările Române începând cu secolul al XVI-lea.
La 26 august 1778, Alexandru Ipsilanti încredința organizarea târgului Drăgaica (care ținea trei zile, în zona Simileasca) prin hrisov domnesc, Episcopiei Buzăului, care l-a patronat timp de mai bine de un veac, ceea ce demonstrează că Drăgaica, deși la origine era un eveniment comercial și laic, a căpătat pe parcurs un caracter profund spiritual și creștin, lucru subliniat și de suprapunerea sa cu ziua Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care toată suflarea comunității se ducea mai întâi la biserică și abia apoi participa la sărbătoarea populară a Drăgăicii.
Cât despre Dragaica de pe plaiurile Buzăului, la 1793, voievodul Constantin Moruzi menționa într-un hrisov importanța schimburilor comerciale de la Dragaica, numită Târgul celor două țări, care era nu doar un loc destinat trocului, schimburilor comerciale, ci și o sărbătoare folclorică. Acolo se întâlneau păstorii din toate cele trei țări românești, aspect care și-a adus contribuția la conștiința valorilor și a limbii comune ale locuitorilor din cele trei Țări Românești. Dragaica ajunsese cel mai mare târg din țară.
La 23 iunie 1868, Dragaica l-a avut ca oaspete de onoare pe Maiestatea Sa domnitorul Carol I, care prin vizita sa a sporit prestigiul evenimentului și importanța sa comercială. În 1909 s-a inaugurat o gară specială pentru Drăgaică, iar din 1925 s-a introdus un automobil-camionetă cu care erau transportate marfa și târgoveții.
În 1946, Dragaica încă era unul din cele mai renumite târguri din țară. Întins pe o suprafață de 32 de hectare, târgul își păstra avantajul strategic major al poziționării sale geografice, recunoscut încă de la 1778, prin situarea sa pe Drumul Bogdanului (care unea Cernăuții cu Bacăul, Buzăul, Silistra și Constantinopole), și anume amplasarea sa la răscrucea drumurilor comerciale dinspre Transilvania, Brașov și porturile dunărene Brăila și Galați, între Subcarpați și Bărăgan, între București și Moldova.
Apoi, a urmat o istorie cu suișuri și coborâșuri, în care Dragaica a trecut prin epidemii de holeră, ciuma lui Caragea, certuri și conflicte între comercianți, incendii devastatoare, războaiele ruso-turce, două războaie mondiale, ocupația nazistă, regimul comunist și șocul postrevoluționar al economiei de piață capitaliste, prin perioade în care și-a schimbat atât amplasamentul (de la Buzău pe muntele Penteleu, la moșia Băncești, la Valea Teancului, la Nișcov și înapoi la Buzău) cât și denumirea (Târgul celor două țări la 1793 sau Târgul Râului Buzău la 1864). Cu toate acestea, Dragaica a dovedit o rezistență și o vitalitate extraordinară, păstrându-și rolul foarte important în dezvoltarea orașului Buzău.