Ah, bulzul pe jar! L-am tot încercat din fragedă pruncie, pe la stână, fără să-mi imaginez că-mi va ajunge subiect de articol culinar taman aici. Era bun, chiar foarte bun acel bulz ciobănesc, deși-l devoram mereu de foame.

L-am reîntâlnit în ultima vreme deja brenduit, fățuit și cu veleități de vedetă, preparat elegant, pe plită, și aproape la fel de bun ca în trecut. La stânele buzoiene, ciobanii își coceau bulzul direct pe jar. Îl învârteau rar cu un retevei, să se coacă bine mămăliga, să capete parfum și coajă crocantă. Avea forma unei ghiulele galbene și era umplut cu brânză de burduf. Cât despre mămăligă, în loc de apă era fiartă-n zer și lăsată mai mult, să iasă mai tare. Atât și nimic mai mult. Când desfăceai bulzul, brânza topită se revărsa răspândind o aromă leșinătoare. Atât de bun era bulzul pe jar, de te lingeai pe dește…