Ah, bulzul pe jar! L-am tot încercat din fragedă pruncie, pe la câte-o stână, fără să-mi imaginez că-mi va ajunge subiect de articol culinar taman aici. Era bun, chiar foarte bun acel bulz ciobănesc, deși-l devoram mereu de foame.

L-am reîntâlnit în ultima vreme deja brenduit, fățuit și cu veleități de vedetă, preparat elegant, pe plită, și aproape la fel de bun ca în trecut. La stânele buzoiene, ciobanii încă-și coc bulzul direct pe jar. Îl învârt rar cu un retevei, să se coacă bine mămăliga, să capete parfum și coajă crocantă. Are forma unei ghiulele galbene și este umplut cu brânză frământată (de burduf). Cât despre mămăligă, în loc de apă, este fiartă-n zer și lăsată mai mult, să iasă mai tare. Atât și nimic mai mult. Când desfaci bulzul, brânza topită se revarsă răspândind o aromă leșinătoare. Atât de bun e bulzul pe jar, de te lingi pe dește…