Izvorul din batrani

Izvorul din batrani se află în satul Fântânele. O inscripție de pe una dintre bătrânele cruci din apropierea lui îl datează în anul 6689 (1180 d.h.) .

Mai mulți meșteri cioplitori din Năeni, coordonați de Marian Apostol și folosind același tip de piatră (calcar cochilifer), au realizat, în anul 2009, o modernizare a acestei amenajări. Apa acestui izvor este folosită acum și la alimentarea locuitorilor din comună. Pe 15 august, de Sf. Mărie, aici are loc un hram ce-i amintește pe toți cei ce au contribuit la amenajarea acestui loc, aflat la câteva sute de metri de mai multe obiective turistice ale zonei. Principalii beneficiari ai acestei ape, evident, sunt turiștii.