Statornicită aici de aproape două veacuri, Crucea Spatarului are o interesantă poveste, ce i-a adus o oarecare faimă, înscriind-o în mai multe documente și diferite genuri de lecturi.

În cel mai înalt cat al Athosului românesc (1065 m), martoră unică a unor întâmplări din vremuri mohorâte, ale căror umbre își prelungesc până în adâncul ființei tale fiorul lor plumbiu, a fost și va rămâne crucea din piatră ridicată, pe la 1821, de către unul dintre cei mai bogați boieri ai țării Românești, spătarul Cristea, în semn de recunoștință față de locurile care-i oferiseră protecție în timpul năvălirilor turcești. Aici fiecare piatră evocă un crâmpei din istoria abia trecută. O lespede păstrează neatinse numele episcopului Naum Râmniceanu, al capitalei țării, București, ambele redactate în chirilică, și chrismonul, monograma lui Iisus. Câteva frânturi de pereți ciopliți fac dovada unei locuințe distruse de cine știe ce stihii.

Diana Gavrilă