Punti suspendate

Mai mult de o sută de poduri și punti suspendate traversează râul Buzău și afluenții lui în zona de deal și de munte. Sunt construcții uneori uimitoare, aparent fragile în bătaia vântului dar necesare, care unesc malurile și înlesnesc trecerea în puncte cheie.

Aceste punți au în comun o incredibilă poveste de dragoste. Potrivit rezultatelor investigațiilor exploratorului Liviu Vălenaș, rezultă că marea majoritate (dacă nu toate) a punților suspendate existente și utilizate acum în zona mai sus pomenită au fost proiectate și construite de un singur om, între anii 1945 și cel mult 1980. Adică au vârste cuprinse între 40 și 75 de ani. Constructorul lor este un dezertor din armata germană care, în timpul retragerii din 1944, îndrăgostit fiind de o localnică, s-a stabilit aici. A emigrat în Germania Federală în 1980.

Două dintre aceste punti suspendate se remarcă în mod deosebit. Cea dintre Pătârlagele și Zaharești, cu o lungime de aproape 300 m (posibil record european), construită în 1963 și refăcută în 1975, și o pasarelă din comuna Gura Teghii, peste Bâsca Rozilei, a cărei înălțime se apropie de 80 m, mai mare decât a faimosului Golden Gate. La cerere, se organizează expediții 4X4 de o zi în zona montană, cu mai multe traversări spectaculoase, aeriene sau prin vad.

Semnează aici petiția pentru salvarea râului Bâsca Mare. Durează numai un minut.