Grota Fundu Pesterii, sub aspect științific, este cea mai valoroasă dintre așezările rupestre din cadrul faimosului ansamblu religios Aluniș – Nucu – Ruginoasa, un monument excepțional, ce deschide perspective nebănuite în cercetarea arheologică românească. Se află la circa doi km NV de satul Nucu, comuna Bozioru și la circa trei km de satul Aluniș, comuna Colți. O sală dedicată grotei Fundu Pesterii poate fi vizitată la Muzeul Chihlimbarului din Colți.

Potrivit ultimelor studii, mica peșteră ar fi servit, în perioada preistorică, inițierii elitelor războinice, trecerii spre maturitate a tinerilor care urmau să devină mari luptători, reprezentând un fenomen foarte rar, ce nu-și găsește pereche printre cele aproximativ 12.000 de grote înregistrate în România. Perioada de utilizare culturală a acesteia este lungă și complexă. Din neoliticul final până în bronzul mijlociu, ea a adăpostit, foarte probabil, tineri veniți să parcurgă drumul inițierii, găsindu-ne astfel în fața unei adevărate nestemate, unei entități arheologice cu totul remarcabile, unicitatea câștigând-o prin originlitatea în expunere. Arta parietală rupestră efectuată aici se evidențiază printr-o mare varietate de reprezentări, o adevărată arhivă istorică și de artă, toate realizate prin gravare, circa 140 păstrate, majoritatea arme, îndeosebi pumnale, reprezentările de arme fiind unice nu doar în România și chiar în sud-estul Europei. Gravuri asemănătoare au mai fost descoperite în Peninsula Iberică, Franța, Italia și Maroc.

Peștera este poziționată în interiorul Genunchiului Carpatic, la trecerea dintre Transilvania și Dunărea de Jos, și mai departe spre zona nord-pontică, iar prin Marea Neagră spre Mediterana. Sensul reprezentărilor și rostul micii grote, în care s-au desfășurat rituri de trecere pentru elitele războinice, putând fi legate și de potențialul unei zone, elementul extraordinar al acestui centru supraregional de inițiere religioasă, constând în ceva grandios și sacru, de-o intensitate ieșită din comun, ce ar fi putut determina un îndelungat periplu, presupunând interferența mai multor culturi, face ca grota să se comporte ca un adevărat creuzet în care s-ar fi putut topi  credințe și ritualuri, având ca beneficiari localnicii, dar și noii veniți din zone mai îndepărtate. Cum identitatea celor care au săvârșit aceste practici ramâne totuși necunoscută, se impune, în continuare, o cercetare detaliată a zonei, întrucât multe dintre rosturile sacre ale grotei n-au fost deslușite, iar unele vor rămâne pentru totdeauna „sigilate”, susține Valeriu Sârbu, Muzeul de Istorie Brăila.

Grota prezintă și urme ale unor practici creștine, ulterior ea fiind populată de mai multe generații de pusnici și călugări. În epoca medievală aici a ființat Schitul Profiru sau Porfirie, după Emil Lupu cu hram necunoscut, după Ilie Mândricel cu hramul Vovidenia, perioadă în care peștera a suferit numeroase modificări.

Diana Gavrilă