Conacul Cândești, o bijuterie a artei și măiestriei arhitecturii medievale, are o poveste de patru veacuri. L-am vizitat prima oară în 1990, când încă era sediu de stațiune pomicolă postcomunistă și l-am revăzut, aparent neschimbat, după un sfert de secol. Ultimul proprietar al conacului, înainte de naționalizare, fusese Gogu Iliescu.

Conacul a fost ctitorit pe la 1620 de marele comis Radu Mihălcescu, cunoscut și ca Bădeanu sau Radu din Pătârlegele, apoi Cândescu. Cândeștii, înrudiți cu familiile domnitoare, au avut începând cu veacul al XVI-lea funcții importante în conducerea Țarii Românești. Prin boierii de la Buzău se fac și se răstoarnă domnii în anumite timpuri ale veacului al XVI-lea, scria Nicolae Iorga. El se referea în primul rând la boierii Cândescu, numiți și Bădeni, Pătârlăgineni sau Mihălcești care, între secolele al XV-lea și al XVIII-lea, au dat țării dregători ca vistier, vornic, agă, comis, serdar, mare serdar, mare logofăt.

Ultimul proprietar al conacului înainte de naționalizare, boierul Gogu Iliescu, s-a născut la 19 iulie 1866, la Trestia și a fost ofițer de carieră. Era un om al noului, blând, cultivat și un mare patriot, ajutându-i pe cei nevoiași, pe unii chiar trimițându-i la școli pe cheltuiala lui. Din documente rezultă că Gogu Iliescu, la origine, este aromân, macedonean din Zalonga, Epir. Se trage dintr-o veche familie de ofițeri de carieră. Tatăl său, Constantin (Costache), a stăpânit moșia Trestia, unde el, Gogu Iliescu, s-a născut, moșie cumpărată de unchiul său Ion Zalomitul. Gogu Iliescu era un om cult, erudit, patriot, și un om al aplicării progreselor tehnice. El a ridicat prima moară electrică din Muntenia. În 1900 a construit sub conac o pivniță cu budane placate cu sticlă. Încă există cele 13 budane care pot depozita aproximativ 110.000 litri de vin și se alimentează din curte, printr-un orificiu. Au fost realizate de firma BORSARI și Co. Budapest-Paris și erau o noutate pentru acele timpuri. Tot Gogu Iliescu a montat pe moșie două tunuri antigrindină care funcționau pe bază de carbit. Unul era montat pe Ulița Sârbilor, distrus de comuniști, iar al doilea în deal, la viile de la Săseni. Acesta din urmă a fost demontat și dus – așa s-a spus atunci – la Muzeul Tehnic din București. Tunurile erau foarte eficace, în 10 – 15 minute împrăștiind norii.

Tablouri semnate de Gogu Iliescu, mare iubitor de artă, pot fi văzute la Muzeul Județean Buzău, alături de cele pictate de Nicolae Grigorescu. Au fost recuperate de fostul secretar al PCR Buzău, Sîrbu, de la cei ce le furaseră din conac între 1946 și 1953, înstrăinându-le pe bani. Iliescu și Grigorescu s-au cunoscut prin Șt. O. Iosif, la o expoziție organizată de Grigorescu la Ateneul Român. Iliescu i-a cumpărat 40 de tablouri din cele expuse. Prietenia între cei doi s-a făcut repede fiind strânsă și durabilă. Grigorescu a fost invitat la Conac, unde va veni anual și va picta zeci de tablouri. De multe ori venea însoțit de I.L. Caragiale, Alexandru Vlahuță și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Gogu Iliescu îi întâmpina cu vorbele adresate lui Grigorescu: Mă bucur foarte mult că ați venit cu cei trei crai. În perioada 1912 – 1914 conacul a fost vizitat și de Henri Coandă, îndrăgostit de frumoasa fiică a familiei Gogu Iliescu, Eliza (Cireșica). Gogu Iliescu a fost coleg cu tatăl lui Henri Coandă la Școala de Ofițeri de Cavalerie din Iași și buni prieteni.

Finalul poveștii e tragic. Fiul lui Gogu Iliescu, Eugen, căsătorit cu franțuzoaica Madeleine, este arestat în 1946 și încarcerat la Gherla, unde în 1953 moare. Nepotul lui Gogu Iliescu, Radu Alexandru Tatușescu, fiul Elizei, este arestat doi ani mai târziu, împreună cu soția Alexandrina, deși aveau doi copii minori, unul de șase ani, iar celălalt de patru ani. Sunt eliberați după câțiva ani, fără să fi fost judecați, și trimiși cu domiciliu forțat în Ardeal. Gogu Iliescu, bătrân și bolnav, rămâne la conac până în primăvara anului 1950, când este scos din casă fără judecată, nu de autoritățile comuniste, ci de un anume Gogoșaru, ajuns secretar de partid în comună, care avea ambiția să facă sediul partidului în dormitorul boierului. Acesta, boierul Gogu Iliescu, moare pe străzile orașului Buzău în 1951.